Înainte de 1990, făcea trafic cu mărfuri sârbeşti, era implicat în afaceri imobiliare şi în comerţul cu maşini. După căderea comunismului, a investit în textile, viticultură, optică şi media. «Fiind din Timişoara, am fost atras de mic de economia de piaţă. Mă duceam, la sfârşit de săptămână, în Ocska, târgul de vechituri de la marginea oraşului, puneam o pătură pe jos şi întindeam pe ea tot ce putusem procura», îşi aminteşte Florin Călinescu
Înainte de 1990, făcea trafic cu mărfuri sârbeşti, era implicat în afaceri imobiliare şi în comerţul cu maşini. După căderea comunismului, a investit în textile, viticultură, optică şi media.
«Fiind din Timişoara, am fost atras de mic de economia de piaţă. Mă duceam, la sfârşit de săptămână, în Ocska, târgul de vechituri de la marginea oraşului, puneam o pătură pe jos şi întindeam pe ea tot ce putusem procura», îşi aminteşte Florin Călinescu. Sârbii erau principala sa sursă de marfă. Veneau din Vârşeţ sau Pancevo după alimente şi aduceau la schimb jeanşi, ţigări, băutură, electronice sau cosmetice.
Într-o vreme când cei mai mulţi români nu ştiau ce înseamnă piaţă imobiliară, actualul director al Teatrului Mic din Bucureşti investea în acest domeniu. „În 1980 am jucat în «Lumini şi umbre» şi aveam un salariu de 15.000 de lei pe lună, cam de două ori mai mare decât primul-ministru şi de vreo şapte ori mai mare decât cel pe care îl încasam de la teatru. Am încercat să multiplic aceşti bani şi am cumpărat garsoniere dărăpănate, pe care le renovam şi le vindeam mai scump, sau Dacii vechi, pe care le reparam, le vopseam şi le vindeam în câştig“, dezvăluie acesta.
Apetenţa pentru investiţii imobiliare i-a rămas până în ziua de azi: „am şi acum o mică echipă de constructori cu care renovez proprietăţi aflate în stare proastă, după care le scot pe piaţă cu un mic adaos“. În acelaşi timp, o bună parte din sumel
