Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Mircea Anghel - colonelul, profesor de fotografie

Publicat in Adevarul, miercuri 1 aprilie 2009 ·

Craioveanul a înfiinţat, în urmă cu zece ani, Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu“. A învăţat peste 300 de persoane să fotografieze, cu aparate vechi. Mircea Anghel predă, săptămânal, lecţii de fotografie la 35 de doljeni. Lunea şi miercurea, la Cercul Militar din Craiova, cursanţii învaţă teorie şi fac practică, între orele 19.00-21.00. „Domnul profesor“, cum îi spun unii dintre ei, susţine că cei înscrişi sunt dornici de cunoaştere şi crede că treptat se va forma o nouă generaţie de fotografi profesionişti. Mircea Anghel este acum colonel în rezervă, dar a gustat din tainele preluării de imagini încă din copilărie.

Fotograf la nouă ani

Prima imagine alb negru i-a ieşit la nouă ani. Un prieten de familie l-a rugat să-l ajute în laborator. A rămas impresionat cum o hârtie albă ajunge, într-o fracţiune de secundă, să ilustreze peisaje sau portrete. La 11 ani alerga prin parcuri cu aparatul în mână. Colegii îl cunoşteau, la 15 ani, ca un profesionist. Apelau la adolescent pentru orice serviciu la onomastici şi alte evenimente speciale. La 21 de ani a urmat Academia Militară din Bucureşti, care însă nu l-a ţinut departe de pasiunea sa. Ca ostaş la compania de geniu, Mircea Anghel era obligat să meargă pe teatrele de război ca să fotografieze exploziile de drumuri, minările de teren, desfăşurarea bătăliilor. Militarul Anghel devenise ceea ce noi numim astăzi fotojurnalist.

„Realizam fotografie artistică, însă pe teren trebuia să captăm momentul sugestiv, să prindem imagini de la toate executările, să avem ochiul format. Am îmbinat utilul cu plăcutul. În facultate am învăţat tehnici de utilizare a aparatelor, aveam o bază teoretică deja formată. În armată m-am specializat“, îşi aminteşte colonelul în rezervă.

Craioveanul deţine 50 de aparate de fotografiat, primul fiind vechi de peste o sută de ani. Pensionarul mărturiseşte că s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°