Vladimir Tismăneanu: „Ca fost colaborator al său, fie-mi îngăduit să aduc un sincer omagiu istoricului Vlad Georgescu, exponent al acelei linii civic-democratice, antitotalitare, care face onoarea unei culturi.”

În România Literară, Tudorel Urian numeşte volumul Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români 1944-1977 al regretatului istoric Vlad Georgescu - urmaşul lui Noel Bernard la conducerea secţiei române a postului de radio Europa Liberă - o carte inconturnabilă pentru cei care vor să înţeleagă modalităţile de falsificare a istoriei de către comunişti, deopotrivă în anii rollerismului, ca şi în aceia dominaţi de Ilie Ceauşescu, Gh. Zaharia, Mircea Muşat, Gh. I. Ioniţă, Ion Ardeleanu, Mihai Fătu etc.

Nu era vorba despre ceea ce filosoful Jurgen Habermas numeşte utilizarea publică a istoriei, exerciţiu firesc într-o democraţie, ci de transformarea ştiinţelor istorice în instrumente de plăsmuire a unor vulgate pseudo-ştiinţifice şi asfixia orice urmă de spirit critic. Cartea a apărut la Humanitas, în seria Istorie Contemporană coordonată de Cristian Vasile şi de mine. Îmi amintesc de scrisoarea lui Vlad Georgescu către istoricul american, originar din România, Eugen Weber, transmisă în 1977 la Europa Liberă, expresie a unei nobile revolte în raport cu dictatura culturnicilor cu mandat de la Secţia de Propagandă.

Dintr-un volum de documente publicat la Polirom pe baza dosarelor de Securitate ale lui Silviu Brucan reiese că acela care ulterior avea să pretindă statut de disident încerca tot posibilul să-l compromită pe disidentul Vlad Georgescu în discuţiile pe care le purta cu diplomaţii americani din Bucureşti şi, în primul rând, cu ambasadorul Harry Barnes. Vlad Georgescu a fost primul român care a beneficiat de o bursă la Woodrow Wilson International Center for Scholars. Politică şi istorie... se opreşte cu analiza la anul