La Constanţa începe mâine festivalul „Zilele Basarabiei“. Românii de peste Prut stabiliţi în Dobrogea sărbătoresc 191 de ani de la unirea Basarabiei cu România În Constanţa trăiesc aproximativ 180 de studenţi din Republica Moldova. Mulţi dintre ei s-au unit şi au format Organizaţia Studenţilor Basarabeni, care are 80 de membri. „Noi pledăm pentru prietenie, pentru integrarea basarabenilor în societatea românească, pentru că am fost izolaţi timp de atâţia ani. Deşi graniţele au fost deschise, fraţii nu se cunosc între ei“, a spus Iulian Munteanu, preşedintele organizaţiei, student la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Ovidius“.
România, pământul făgăduinţei
Studenţii din Basarabia sunt uniţi şi vor să urmeze cariere în România. „Pentru mulţi dintre noi, România este pământul făgăduinţei, aici avem posibilitatea să fim văzuţi români de cei din jur“, a mărturisit Iulian Munteanu. Multora le este greu departe de casă şi încearcă să se descurce cu bursa de 60 de euro pe care o primesc lunar.
Programul festivalului
La Festivalul „Zilele Basarabiei“ vor participa reprezentanţi ai vieţii publice din Basarabia, cum sunt istoricul Ion Varta sau IPS Petru, mitropolitul Basarabiei.
Deschiderea oficială va avea loc mâine, la ora 10.00, la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Constanţa. La Sala Senatului de la Universitatea „Ovidius” este programată vineri masa rotundă „27 martie 1918 şi semnificaţia evenimentului în istoriografiile din România şi Republica Moldova“, iar sâmbătă, la Palatul Copiilor va fi prezentat spectacolul de teatru „Piatra din casă”, de Vasile Alecsandri.