- Cultural - nr. 280 / 1 Aprilie, 2009 Antologia Vaslele timpului (Ed. Nico, 2009) strange laolalta poezii reprezentative din cele treisprezece volume de versuri publicate de Lazar Ladariu, in perioada 1985 (cand apare volumul Campuri cosite de ceata) si 2007 (anul aparitiei cartii Trecerea raului). Sentimentul pe care cititorul il are, dupa lectura acestei antologii este, inainte de toate, acela al unei indiscutabile continuitati ideatice si expresive. Se regaseste aici fervoarea gandului poetic ce se apleaca asupra problemelor si "intamplarilor" cotidiene, asupra propriei interioritati si asupra lumii. Lipsite de orice crispare a expresiei, modulate cu naturalete, versurile lui Lazar Ladariu se impun prin gravitatea lor, constant alimentata de o adevarata poetica a melancoliei ce se stravede, ca intr-un palimpsest, in relieful infiorat al poemului. Innobilat cu privilegiul tristetii, poetul resimte cu acuitate amenintarea timpului necrutator sau umbra delicata si atroce a neantului, insinuarea catifelata a mortii. Singuratatea e starea definitorie a eului liric, pecetea afectiva si spirituala a destinului sau, prezenta cu o frecventa semnificativa in poemele acestei antologii. De asemenea, foarte relevanta este si pasiunea luciditatii cu care spiritul poetic desparte binele de rau, separa antinomiile existentei, releva inconsistenta destinului uman, expunand fragilitatea limitelor fapturii umane. Dimensiunile fundamentale, de certa semnificatie lirica, care se regasesc in toate cartile lui Lazar Ladariu sunt: apelul la traditie, la istorie si la mit, ca o constanta a continuitatii etnice, refacerea traseului obarsiilor fiintei, prin resursele evocarii si ale retrospectivei nostalgice si, nu in ultimul rand, recursul la tonalitatea oraculara. Privirea nostalgica a poetului se indreapta insa si spre genealogia propriei fiinte, spre haloul de taina al trecutului,