Reprezentanţii celor mai importante 20 de economii ale lumii se vor întâlni mâine, dar protestele au început de astăzi la Londra, amploarea lor îngrijorând poliţia britanică. Sursa: AP
Protestatarii anti-capitalişti au făcut tot posibilul să atragă atenţia asupra liderilor mondiali sosiţi la summit, însă nu au putut monopoliza şi debutul internaţional al lui Brack Obama. Poliţia a făcut cel puţin 19 arestări, până la această oră.
Sunt demonstraţii împotriva unui sistem falimentar, cel bancar de astăzi, majoritatea manifestanţilor socotind că această criză este cauzată de iresponsabilitarea "oamenilor în costum" care conduc instituţiile bancare.
Protestul de astăzi este organizat de un grup numit "G-20 Meltdown" (în traducere aproximativă - "Prăbuşirea G-20"), care a reuşit să adune mii de oameni în faţa ambasadei Statelor Unite şi în Trafalgar Square.
"Vom prelua controlul oraşului, atacând pântecul fiarei: Banca Angliei", a anunţat grupul de protestatari numit, pe site-ul oficial. Alte trei grupări de protestatari s-au alăturat militanţilor de la "G-20 Meltdown".
Cel puţin 19 arestări
Deşi protestele s-au anunţat paşnice, manifestanţii au devenit tot mai violenţi şi a fost necesară intervenţia unui număr impresionant de forţe de ordine pentru a ţine situaţia sub control.
"Proprietarii de instituţii finaciare trebuie să fie vigilenţi pe întreaga durată a summit-ului", spuneau reprezentanţii poliţiei, la începutul manifestaţiilor.
O dubiţă care semăna cu cea a poliţiei şi care transporta 11 persoane îmbrăcate cu uniforme de poliţişti au fost interceptată în apropierea Băncii Angliei, toţi pasagerii fiind reţinuţi.
Unul dintre protestatari, care se autointitula "Greenman", a declarat reporterilor The Times că a organizat blocajul împreună cu membrii unei