Umblasem patru ore ca să găsesc un bloc mare de desen. Nici pomeneală. Pe unde întrebam, parcă le ceream praf lunar. Vânzătoarele se uitau la mine siderate. În autobuzul 331, în drum spre casă, s-au urcat două femei, la Big Berceni, şi s-au aşezat pe scaunele din spatele meu.
Din discuţia lor am înţeles că erau vânzătoare la raionul de papetărie de la Big. Discutau cu foc despre cum cerea şeful lor aranjamentul după importanţa unor cărţi, în care cea blondă şi înaltă îşi tot băga picioarele şi alte alea, manifestându-şi aprecierea. Cealaltă femeie, o brunetă tunsă scurt, cu alura unui băieţel, ofta des şi încerca să zică şi ea ce probleme avea cu spaţiul prea mic în care abia dacă-i încăpeau caietele şi cutiile cu gume, creioane, călimări "lua-le-ar dracu'".
Blonda a început să bombăne şi să suduie la adresa colegelor de la parter, de la sectorul ouă şi carne de pasăre, pe care le rugase să-i oprească nişte ouă, pentru că peste două duminici era ziua soţului ei. Âstuia îi plăcea checul din lămâie. Ea nu ştia cum să-l prepare şi unde mai pui că nici ouă nu avea! Ce mare scofală ar fi fost pentru Antonia, colega de la ouă, să-i păstreze şi ei un carton? Dar Antonia, care era o scroafă şi care avea să mai ceară ea ceva, că avea tupeu, va încasa asta (n-am cum să fac semnul), când i-o arde pipota. Şi că a discutat cu mama cumnată-sii ca să vină să-i facă checul şi cum să-i mai spună ea să nu mai vină când s-a bucurat că vine şi ea pe la Bucureşti. A mai stârnit-o şi p-aia!, i-a turuit blonda.
Eu, pe scaun, simţeam că ard. Cuvinte ca: librărie, papetărie, caiete... mă ameţeau. Numai astea-mi jucau în faţa ochilor, dar mai ales blocurile mari de desen. Doamne! Cum să fac să intru în vorbă cu ele? Ah! Fericirea ce-o avusesem când un prieten îmi adusese din provincie două cartoane cu ouă de ţară era pe cale de a se transforma în d
