Marin Preda nu rămânea niciodată dator atunci când simţea că era atacat pe nedrept. Mergea până acolo încât nu voia să se împace cu aceia care îi greşiseră. Aşa socotea că trebuie pedepsiţi. Dar în fond, era un om bun, blând, civilizat şi timid. Şi veşnic recunoscător faţă de cei care i-au apreciat talentul literar. Aşa îşi aminteşte academicianul Eugen Simion că era omul Marin Preda.
Jurnalul Naţional: Spuneaţi, domnule academician, că între Marin Preda şi unii scriitori (Nichita Stănescu, Eugen Barbu etc.) au existat unele animozităţi...
Eugen Simion: Mai era şi Alexandru Ivasiuc, un om inteligent, plin de fantezie, care-l înjura pe Preda peste tot. Se constituise chiar un grup împotriva lui Preda, din care făcea parte Ivasiuc. Preda ştia, i se tot spunea ce se vorbea despre el şi era iritat. Dar îl citea pe Ivasiuc. Îl citea şi nu-i plăcea. Până la "Racul", care a apărut în 1977. Eram la Capşa cu el şi-mi zice: "Monşer, am citit «Racul» lui Ivas(i)uc de fructe putrede". (Era o formulă a lui, un joc de cuvinte maliţios.) Citisem cartea, dar nu m-a lăsat să intervin. "Domnule, să ştii că mi-a plăcut. E bun, domnule! A reuşit! Ivasiuc al nostru a reuşit, în fine. O să-i dau deseară un telefon." Eu m-am mirat, pentru că nu-şi vorbeau de ani buni. Iar seara, ajuns acasă târziu, primesc un telefon. De la cine credeţi?
EI, ĂSTA ERA PREDA!
De la Marin Preda?
Nu. De la Ivasiuc, care nici cu mine nu era în relaţii foarte bune, că mă ştia prieten cu Preda. "Dragă, trebuie să-ţi spun, m-a sunat maestrul Preda, care, fie vorba între noi, e cel mai bun - zice Ivasiuc. Domnule, mi-a lăudat romanul. Extraordinar! Vreau să te văd mâine, să ţi-l dau." "Domnule Ivasiuc, răspund eu, îl am, l-am citit, domnule dragă." "Nu, mâine trebuie să ne vedem la «Capşa»." Nu m-a lăsat, m-am întâlnit cu el şi era într-o stare euforică. Asta s
