Penitenciarul din Gherla anilor ’80 a fost o sursă de venit pentru stat. Foştii angajaţi ai închisorii povestesc după 20 de ani cum trăiau şi munceau deţinuţii care îşi ispăşeau pedepsele între zidurile masive ale Gherlei. Ioan Lazăr, fost ofiţer în penitenciarul de la Gherla, povesteşte cum în anii ’80 acolo erau trei pavilioane funcţionale, unde deţinuţii erau împărţiţi după condamnări.
Cele mai mici dormitoare din aceste pavilioane aveau 50-80 de paturi, iar cele mai mari, 200: trei rânduri de paturi suprapuse, uneori cu câte trei deţinuţi în două paturi lipite", îşi aminteşte Ioan Lazăr.
Statul cheltuia puţin cu întreţinerea puşcăriaşilor transformaţi în sursă de venit. Astfel, în anii '80, forţa de muncă gratuită ce zăcea în celulele penitenciarului era exploatată foarte eficient. "Planul de venituri al penitenciarului se compunea din ce realizau deţinuţii. 10% din salariul primit în schimbul muncii era al deţinutului, iar restul era venitul penitenciarului. Asta era aşa-zisa reeducare prin muncă şi pentru muncă", îşi aduce aminte şi Ioan Bărăian, care a lucrat între 1960-1996 ca şef al Biroului de organizare a muncii din cadrul penitenciarului.
Şi Alexandru Tămaş, care între 1957-1988 a lucrat la Serviciul de aprovizionare, ştie că "se câştigau mulţi bani pe spatele lor. Din banii ăia îşi scoteau mâncarea, erau plătite şi salariile cadrelor, se mai autogospodărea şi penitenciarul şi mai rămâneau şi pentru stat", spune Tămaş.
Deţinuţii lucrau atât în zootehnia şi în grădina de zarzavaturi a penitenciarului, cât şi în exterior. Cei care aveau condamnări mari, de peste 10 ani, erau folosiţi la fabrica de mobilă, iar celor care aveau specializări, penitenciarul încerca să le găsească o utilizare cât mai apropiată de calificările lor. "Pe spinarea lor s-a construit tot ce vedeţi acum: CUG-ul, căile fer
