Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Stelea şi Munteanu sunt încrezători înaintea duelului cu Gaz Metan

Publicat in Adevarul, miercuri 1 aprilie 2009 ·

Goalkeeper-ul de 41 de ani al lui FC Braşov, Bogdan Stelea, precum şi mijlocaşul Cătălin Munteanu, consideră că „stegarii” pleacă cu prima şansă în duelul cu medieşenii. FC Braşov ocupă locul nouă al clasamentului, cu 31 de puncte, la cinci lungimi de Cupa UEFA, în timp ce adversarii se luptă pentru salvarea de la retrogradare, poziţionându-se pe 16, acumulând până în prezent 20 de puncte.

Medieşenii au realizat un transfer de marcă în conducerea administrativă, fostul director sportiv al Gloriei Bistriţa, Ioan Horoba, urmând să ocupe funcţia de director general în cadrul clubului ardelean.

Gaz Metan a arătat o formă de invidiat în ultimele trei etape, obţinând cinci puncte în duelurile cu Dinamo, FC Timişoara şi Unirea Urziceni, pe care au învins-o în ultima etapă cu 1-0.

„Ne aşteaptă o confruntare decisivă în compania celor de la Gaz Metan. Vom avea un meci greu, dar pornim ca favoriţi şi suntem obligaţi să luăm cele trei puncte puse în joc. Adversarii noştri practică un fotbal modern, ofensiv şi trebuie să ne apărăm cu precizie pentru a nu fi surprinşi. Nu ne permitem să facem paşi greşiţi dacă vrem să atingem obiectivul propus, calificarea în Uefa”, a punctat Bogdan Stelea.

„ Trebuie să fim precauţi cu adversarii de duminică, întrucât cele trei puncte sunt foarte importante. Avem un plus de experienţă şi avantajul terenului propriu. Rivalii vin după o serie de rezultate pozitive, au un moral ridicat, dar nu luăm în considerare decât cele trei puncte. Nu ne va fi uşor, dar vrem să obţinem prima victorie în nocturnă”, a precizat Cătălin Munteanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Frații Tate se întorc în România. Un avion privat va zbura curând cu destinația București

Ziua Constanta acum o ora
BoardingPass anunță că un avion privat va zbura în curând de pe aeroportul din Fort Lauderdale, Florida (SUA) cu destinația București, potrivit G4Media.ro Acest zbor coincide cu termenul prevăzut pentru prezentarea fraților Tate la Poliție, în cadru

Condamnarea lui Dan Diaconescu pentru acte sexuale cu minori, anulată de Curtea de Apel Constanța. Ce se întâmplă cu dosarul

Ziare.com acum 2 ore
Curtea de Apel Constanța a desființat vineri, 21 martie, sentința prin care Dan Diaconescu fusese condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare în februarie în dosarul privind acte sexuale cu minori și folosirea prostituției infantile, potrivit minutei

UPDATE - Omul de afaceri Bogdan Peşchir, audiat la Parchet în dosarul privind coruperea alegătorilor în campania electorală pentru Călin Georgescu/ Procurorii au cerut arestarea sa preventivă/ Ce a declarat avocatul său / Ce spun anchetatorii

News.ro acum 45 minute
Omul de afaceri Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute, joi, percheziţii într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost audiat, vineri, la Parchetul General.

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum 5 ore
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

UPDATE - Cluj: Femeie moartă după ce a căzut de pe o terasă, într-un centru comercial din Cluj Napoca

News.ro acum o ora
O femeie a murit, vineri, după ce a căzut de pe o terasă a unui centru comercial din municipiul Cluj Napoca. Femeia a căzut de la o înălţime de câţiva metri, iar echipajul medical sosit la faţa locului i-a făcut manevre de resuscitare, însă fără rez

Ciolacu, despre Programul Visa Waiver: Fac apel la cei care urlă de pe garduri şi care n-au făcut nimic în viaţa lor pentru ţara asta să se abţină să mai speculeze politic o chestiune care ţine de o întârziere temporară

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, vineri, că demersurile făcute de Guvernul pe care îl conduce privind includerea României în programul Visa Waiver au înregistrat un succes ireversibil pentru cetăţenii români, el făcând apel către cei care urlă de

Antonescu: Nu e normal să plăteşti parlamentarii, miniştrii ca pe ospătari, pornind de la ideea lasă că le mai iese ceva

G4Media acum o ora
Candidatul Alianţei Electorale România Înainte la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, susţine necesitatea majorării indemnizaţiilor parlamentarilor şi miniştrilor din România, transmite Agerpres. El a declarat, vineri, la Botoşani, că

Luni începe SIMULAREA probelor scrise ale examenului de bacalaureat. Notele nu sunt trecute în catalog

Gandul acum 15 minute
Elevii de clasa a XII-a și a XIII-a încep simularea examenului de Bacalaureat 2025 cu proba de limba română. Examenele vor începe la ora 9 dimineața și vor dura 3 ore. Potrivit Ministerului Educației, simularea se va organiza în 1.318 unități de înv

Contractul pentru un nou Plan Integrat de Calitate a Aerului a fost atribuit de Primăria Capitalei

Gandul acum o ora
Contractul pentru realizarea unui nou Plan Integrat de Calitate a Aerului (PICA), în valoare de 2,23 milioane de lei, a fost atribuit, a anunțat vineri Primăria Capitalei. „Este un document strategic esențial pentru gestionarea și îmbunătățirea cali

VIDEO Cel mai mare aeroport din Anglia, închis din cauza unui incendiu: mii de zboruri afectate

Wall-Street.ro acum 7 ore
Aeroportul Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, aflat la marginea Londrei, este închis pe parcursul întregii zile de 21 martie din cauza unei pene de curent cauzate de către un incendiu la o stație electrică din apropiere, scrie BBC. Reprezenta

Vremea

București
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/15°
dum.

7°/17°
lun.

9°/18°
Iasi
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

5°/12°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

2°/15°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

3°/17°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°