Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Încă un consilier îl părăseşte pe Oprescu

Publicat in Adevarul, miercuri 1 aprilie 2009 ·

George Cornel Comşa, consilierul personal pe probleme de comunicare, al primarului Capitalei, Sorin Oprescu şi-a încetat astăzi oficial colaborarea. Acesta a declarat că urmează să-i acorde în continuare asistenţă primarului general, pe probleme specifice.

Contractul consilierului pe probleme de comunicare la Cabinetul Primarului General al Capitalei, Cornel Comşa a încetat astăzi, cu acordul ambelor parţi, potrivit unui comunicat emis astăzi de Primăria Generală.

„ Am intrat în Primăria Capitalei în iunie anul trecut - aşa cum era firesc - alături de echipa de specialişti care m-a susţinut în campanie. Rolul domniilor lor a fost clar precizat de la bun început: să facă o radiografie a situaţiei acestei instituţii şi să dea o mână de ajutor în creionarea noilor strategii”, a precizat primarul general Sorin Oprescu

Colaborarea a încetat doar pe hârtie

Se pare că această colaborare a încetat „numai pe hârtie”, acesta urmând să-i acorde primarului general asistenţă pe viitor, pe subiecte specifice.„Nu am încetat colaborarea cu primarul general decât în mod formal, pe hârtie, Sorin Oprescu ramânând prietenul meu”, a declarat Comşa pentru Mediafax.

Consilierul personal al primarului Sorin Oprescu a explicat că, având în vedere că 2009 este un an electoral şi ca este directorul unei companii de consultanţă politică şi imagine, era normal să îşi îndrepte activitatea către alte proiecte, informează Mediafax.

Comşa, cel de-al treilea consilier care a abandonat echipa

Cornel Comşa este cel de-al treilea consilier care îl părăseşte pe primarul general, după Rose Marie Olănescu şi Victor Dumitriu.

Rose Marie Olănescu a demisionat la 21 ianuarie, din funcţia de consilier al primarului general pe probleme de comunicare.

Fostul şef de campanie al lui Sorin Oprescu, Victor Dumitriu, a demisionat, la începutul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali jubilează după decizia CCR: „Trebuie să știe toată lumea averea mea și banii mei din cont?”

HotNews acum 2 ore
Deputatul neafiliat George Becali s-a arătat joi seară de acord cu decizia Curții Constituționale a României (CCR) privind publicarea declarațiilor de avere și de interese, afirmând că aceasta reprezintă „o revenire la normalitate”. „Trebuie să știe

Tânăr amendat şi încătuşat, în urma unui conflict cu concubina sa, la Timişoara

News.ro acum 2 ore
Un tânăr a fost amendat pentru trei infracţiuni, cu suma totală de 2.000 de lei, după ce a început un scandal cu concubina sa, în Timişoara. Bărbatul a fost încătuşat şi ridicat de poliţişti. ”Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost

Gigi Becali a anunțat transferul lui Denis Alibec la FCSB

Ziua Constanta acum 4 ore
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a anunțat că s-a înțeles cu atacantul Denis Alibec (34 de ani), pentru un transfer la FCSB. Om de bază la Farul Constanța și în sezonul trecut, când a fost golgeterul echipei de pe litoral, cu 10 goluri, dar având și

Israelul a acceptat noua propunere de armistițiu în Gaza. Reacția Hamas

Libertatea acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor aflați în mâinile mișcării islamiste palestiniene Hamas că Guvernul său a acceptat o nouă propunere de încetare a focului prezentată de emisarul special al preşedintelui america

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 8 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Sorin Grindeanu: Intrarea în Coaliția de guvernare cu dreapta, un pas greșit

Gandul acum 8 ore
Sorin Grindeanu afirmă că a fost unul dintre social-democrații care au militat pentru coaliția de guvernare alături de liberali, în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, datorită situației economice și pandemiei. Dar, acum, la „Ai aflat! Cu Ionuț

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 7 ore
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

Frații Tate „se vor întoarce în Marea Britanie” pentru a răspunde acuzaţiilor de viol după ce se vor încheia procedurile din România, spune avocatul lor

HotNews acum 4 ore
Andrew Tate şi fratele său Tristan Tate se vor întoarce în Marea Britanie pentru a se apăra împotriva acuzaţiilor care le sunt aduse de procurorii britanici, între care viol și vătămare corporală, a anunţat joi într-un comunicat avocatul care îi rep

Franța interzice fumatul pe plaje, în parcuri și în apropierea școlilor

HotNews acum 4 ore
Guvernul francez a anunțat joi că interzice începând de la 1 iulie fumatul în locurile publice în aer liber unde pot fi prezenți copii, cum ar fi plajele, parcurile, zonele din jurul școlilor, adăposturile stațiilor de autobuz și instalațiile sporti

UPDATE - O curte de apel restabileşte temporar tarifele lui Trump, după ce acestea fuseseră declarate neconstituţionale cu o zi înainte

News.ro acum 3 ore
O curte federală de apel a restabilit joi temporar cele mai drastice tarife impuse de Donald Trump, la o zi după ce un tribunal comercial a decis că preşedintele şi-a depăşit autoritatea atunci când a impus taxele vamale şi a ordonat blocarea imedia

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/22°
dum.

14°/26°
lun.

18°/27°
Iasi
acum

15°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/21°
lun.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

10°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/24°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°