N-am împrumutat niciodată bani şi nu am dat niciodată bani cu împrumut. E unul din lucrurile cu care nu mă mândresc, dar nici nu sufăr din cauza lor.
Nu-mi dau seama ce-am pierdut, ignorând trăirile omului care dă bani cu împrumut sau face împrumuturi la bancă ori la cămătari, însă ştiu ce am câştigat. Pe lângă dreptul de a nu avea păreri despre nici un fel de împrumuturi, inclusiv acelea ale statului, am obţinut un plus de disponibilitate la opinie în alte chestiuni.
Când mintea e mai liberă într-o privinţă, împarte acest plus de libertate în alte privinţe. Libertatea e productivă.
Despre împrumuturile statului ar trebui să pot formula un punct de vedere, pentru că statul o să-mi mărească impozitele. Totuşi, stau deoparte şi las statul să facă ce-o vrea. Democraţia funcţionează numai când statul are suficiente resurse ca s-o subvenţioneze. Democraţia e ca un minister, care primeşte bani de la buget. Când nu mai sunt bani, statul ia de la cultură şi de la democraţie şi dă la alte ministere.
Unul din motivele pentru care nu intru în polemici cu finanţiştii statului, despre oportunitatea unui împrumut de miliarde de euro, e acela că nu simt dimensiunile miliardului de euro. Am dimensiunea sutei de lei şi a sutei de euro, dar mai departe simţurile mele se blochează. Există în România mulţi oameni, pentru care milionul de euro e un prag financiar accesibil. Însă există şi mai mulţi, de zeci de mii de ori mai mulţi care nu pipăie nici măcar dimensiunile milionului de lei vechi. Astronomii au găsit soluţia pentru a măsura distanţele în kilometri până la cele mai îndepărtate stele. Noi vorbim de milioane de ani lumină şi mintea noastră începe să halucineze înmulţind 300.000 de kilometri pe secundă cu secundele dintr-un an. Şi aşa mai departe. Astronomii lasă în seama matematicii înmulţirile şi şirurile de zero
