După ce Ucraina şi Belarus au cauzat opriri ale gazelor sau reduceri semnificative ale transportului de gaz din Rusia către Europa, acum a venit rândul Moldovei să pună astfel de probleme. Din cauza unei explozii lângă Tiraspol, mai exact între localităţile Chircăieşti, Chiţcani şi Copanca, au fost reduse aproape la jumătate volumele de transport către Bulgaria şi Turcia, în timp ce în România impactul a fost destul de redus.Fără victimeExplozia s-a întâmplat cândva în
După ce Ucraina şi Belarus au cauzat opriri ale gazelor sau reduceri semnificative ale transportului de gaz din Rusia către Europa, acum a venit rândul Moldovei să pună astfel de probleme. Din cauza unei explozii lângă Tiraspol, mai exact între localităţile Chircăieşti, Chiţcani şi Copanca, au fost reduse aproape la jumătate volumele de transport către Bulgaria şi Turcia, în timp ce în România impactul a fost destul de redus.
Fără victime
Explozia s-a întâmplat cândva între orele 5.30-6.00. Sunetul exploziei a fost auzit de locuitorii din Tiraspol şi Tighina, în timp ce geamurile clădirilor din localităţile apropiate au fost sparte. Din relatările martorilor reiese că flacăra a avut o înăţime de peste 50 de metri (foto), fiind vizibilă de la câţiva kilometri depărtare. Nicio persoană nu a murit. Explozia a lăsat în zonă un crater de 100 metri pătraţi.
Moldovagaz închide robinetul
Deoarece explozia s-a produs chiar pe limita ce separă teritoriul controlat de separatiştii transnistreni de teritoriul administrat de Republica Moldova, au venit echipe de intervenţie atât de la Tiraspol cât şi din partea Chişinăului. Autorităţile de la Tiraspol au trimis mai multe echipaje de pompieri şi au evacuat zona pe o rază de doi kilometri. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată şi de drumurile prost asfaltate din zonă şi desfundate ca urmare a ploilor din ultimele zile.