Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drepturi restante câştigate în instanţă

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 1 aprilie 2009 ·

Pe fondul schimbărilor din ultima perioadă de la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila au început să iasă la iveală şi nemulţumiri ale unor angajaţi.

Printr-o sesizare primită la redacţie, cadrele medicale care-şi desfăşoară activitatea în cabinetele şcolare, salariate ale Spitalului Judeţean, reclamă faptul că nu şi-au primit tichetele de masă restante din 2008 şi ameninţă conducerea spitalului cu acţiune în instanţă, dacă nu li se plătesc aceste drepturi până pe data de 15 aprilie. Medicii şi asistenţii medicali susţin că există un precedent în instanţă, care le-a dat câştig de cauză în 2008 într-un proces pentru recuperarea contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei octombrie 2004- octombrie 2007. Potrivit sentinţei civile nr. 351/2008, dreptul la plata tichetelor de masă s-a acordat numai pentru o parte din salariaţii spitalului, creând o situaţie discriminatorie faţă de cei care lucrează în cabinetele şcolare, ceea ce contravine legislaţiei muncii şi legislaţiei comunitare privind drepturile omului. În consecinţă, instanţa a obligat spitalul să plătească contravaloarea tichetelor de masă restante, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. În plus, spitalul judeţean a fost obligat să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă totală de 16.660 lei. În sesizare se mai arată că printr-o altă decizie, spitalul a fost obligat la plata sumei de 8.037 lei, reprezentând tot cheltuieli de judecată. Reclamanţii atenţionează noua conducere a spitalului că drepturile salariale date prin lege şi Contractul Colectiv de Muncă trebuie respectate.

Pe fondul schimbărilor din ultima perioadă de la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila au început să iasă la iveală şi nemulţumiri ale unor angajaţi.

Printr-o sesizare primită la redacţie, cadrele medicale care-şi desfăşoară activitatea în cabinetele ş

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum 41 minute
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum o ora
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 19 minute
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum o ora
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Aeroportul Internaţional Henri Coandă, amendă de 10.000 de lei din cauza temperaturii

Mediafax acum 48 minute
În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii care semnalau defecţiuni la sistemul de ventilaţie din Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi a temperaturilor caniculare din aceste zile, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 37 minute
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

România, în top cinci al suporterilor de la Euro 2024, din Germania

Ziua Constanta acum 46 minute
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

21°/29°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°