Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost reţinut în dosarul privind sechestrarea persoanelor care i-au furat autoturismul, Parchetul solicitând Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, dar şi a altor acuzaţi.
Poliţiştii bucureşteni au efectuat, în această dimineaţă, o descindere în forţă la casa lui Gigi Becali. Se pare că omul de afaceri va fi dus la sediul Poliţiei în vederea audierilor. Percheziţiile au vizat mai multe locuinţe ale lui Gigi Becali, iar acţiunea poliţiştilor are legătură cu furtul maşinii omului de afaceri, informează Antena3.ro.
Informaţiile apar într-un comunicat oficial emis de către Poliţia Română.
Potrivit acestuia, în această dimineaţă au fost efectuate opt percheziţii în Bucureşti şi Ilfov ca urmare a unei reclamaţii făcute la finalul lunii ianuarie 2009.
"La data de 26-27 ianuarie, anul curent, în jurul orei 00:35, Poliţia Capitalei dispeceratul Poliţie Capitalei a fost sesizat prin sistemul naţional apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că la intersecţia străzilor Doctor Felix - Nicolae Titulescu, mai mulţi indivizi au blocat un autoturism aflat în trafic, i-au agresat pe cei trei ocupanţi şi, folosind forţa, i-au introdus în portbagajul unui autoturism de teren.
Totodată, s-a sesizat că agresorii au folosit arme de foc. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că ocupanţii autoturismului au fost conduşi într-un imobil din Pipera unde au fost reţinuţi împotriva voinţei lor timp de aproape 3 ore pe motiv că au sustras autoturismul lui Gigi Becali.
În cauză a fost dispusă urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal precum şi uz de armă fără drept faţă de 7 persoane.
În baza autorizaţiilor emise de către instanţa de judecată, la data de 2 apr