In Italia, patru partide de tendinta comunista care au fuzionat in vederea alegerilor europene si-au ales ca emblema... secera si ciocanul!... La prima vedere, gestul pare absolut coerent. Nu insa si daca ne amintim ca, in urma cu cativa ani, ba chiar acum cateva luni, lucrul ar fi parut o aberatie, o sinucidere politica. De-a lungul celor doua decenii scurse de la caderea comunismului, fuseseram obisnuiti cu ideea ca stanga – nu imburghezita social-democratie, ci stanga militanta – s-ar afla intr-o stare de moarte clinica. Ca doar pana si China s-a convertit la ideologia neoliberala!... Dogma, devenita indiscutabila, ne invata ca piata reglementeaza totul, ca mecanismele ei functioneaza precum programele divine, softurile dumnezeiesti in care cred partizanii teoriei "designului inteligent". Totul e coordonat in vederea unei maxime eficiente, iar daca ne miram ca exista suferinta si nedreptate, atunci trebuie sa stim ca ele sunt doar aparente.

Teologii liberalismului au rezolvat problema injustitiilor sociale si economice adaptand silogismul elegant, dar mincinos, al Sfantului Augustin confruntat cu problema raului. Pentru ce un Dumnezeu care nu e decat justitie si bunatate cosmica tolereaza relele si suferinta? "Ah, drace, problema e rau pusa", explica sfantul Augustin. De fapt, raul nu exista. Raul nu e altceva decat o absenta. Absenta Binelui. El nu are o natura proprie. Raul nu rezida decat in incapacitatea noastra de a-i vedea utilitatea in vederea Binelui viitor.

La fel a functionat si escrocheria retorica prin care economistii neoliberali ne-au explicat natura nedreptatilor si suferintelor contemporane: cum mecanismele pietei nu se pot insela, rezulta de aici ca ceea ce noi percepem ca pe niste dezechilibre sociale si nedreptati economice nu reprezinta altceva decat minuscule elemente dintr-o masinarie reglata o data pentru totdeauna de