Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Organizaţiile studenţeşti anunţă proteste în stradă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 2 aprilie 2009 ·

Cele trei organizaţii ale studenţilor din România se acuză reciproc de politizare şi vor ieşi în stradă astăzi, unii pentru a protesta faţă de problemele din învăţământul superior, iar ceilalţi, pentru a boicota manifestaţiile primilor. Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor de Studenţi din România (ANOSR) au anunţat ieri că vor organiza proteste spontane în 11 centre universitare din ţară, din pricina lipsei de comunicare manifestate, în opinia lor, de Ministerul Educaţiei, dar şi a amânării majorării cu 15% a burselor studenţilor. „În jur de 11 organizaţii de studenţi vor face proteste, iar acţiunile vor depinde de la o organizaţie la alta. Unii vor participa la un marş al tăcerii, alţii vor face adunări spontane sau vor cânta în locuri publice pentru a atrage atenţia asupra abuzurilor ministerului. Printre acestea se numără faptul că ministerul nu a semnat procesul-verbal privind majorarea burselor de la 1 aprilie, blocarea fondurilor caselor de studenţi, majorarea taxelor din universităţi de la 1.400 de lei până la minimum 3.200 de lei anual şi refuzul ministerului de a discuta cu noi", a precizat liderul ANOSR, Cezar Mihai Hăj, care susţine că ministerul ar intenţiona să amâne majorarea burselor până la 1 octombrie. Ministrul Ecaterina Andronescu a precizat ieri, ca reacţie la acuzele ANOSR, că bursele vor fi majorate. „În proiectul de buget se prevede majorarea burselor studenţilor cu 15% de la 1 aprilie", a spus Andronescu. Acuzaţii reciproce de politizarePrintre nemulţumirile studenţilor de la ANOSR se numără şi delegarea preşedintelui altei asociaţii de studenţi, respectiv Gabriel Petrea, de la Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), la reuniunea miniştrilor educaţiei privind rezultatele procesului Bologna la zece ani de implementare, care va avea loc la sfârşitul lunii aprilie. „L-au delegat pe domnul Petrea, care nu are nici o preg

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 50 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 22 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 23 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Colliers: În primele patru luni, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, mai mult cu 15%. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în străinătate ar putea depăşi 11 miliarde de euro până la finalul anului

News.ro acum 13 minute
În primele patru luni din acest an, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024, potrivit unei analize Colliers bazate pe datele BNR. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°