Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucescu la Naţională

Publicat in Jurnalul, joi 2 aprilie 2009 ·

Gata, s-a terminat! Era Piţurcă. Sfârşitul a venit de la sine cu această înfringere în faţa unei echipe care ne-a învins aproape fără să vrea.

Este cel mai slab meci pe care l-am văzut la echipa naţională de fotbal a României de când am început eu să înţeleg ce înseamnă fotbalul, adică de aproape 30 de ani.

A fost o vreme în care Victor Piţurcă a făcut şi lucruri bune pentru Naţională. A construit o echipă cu care am avut şi două calificări şi mai ales ne-a dat speranţa că poate să şlefuiască o nouă generaţie de aur. N-a fost să fie aşa. Depăşit total de ce se întâmplă în jurul său şi de ceea ce se întâmplă la Naţională de la meciurile ultimului campionat European încoace Victor Piţurcă a capotat în mod firesc.

Ceea ce am văzut la Klegenfurt este orice mai puţin echipa de fotbal a României. Aşadar, a sosit şi momentul zero la nivelul cel mai înalt al fotbalului românesc. Nu mai este timp pentru nici o experienţă, nu mai este loc pentru nici un experiment în ceea ce priveşte postul de antrenor al echipei naţionale.

Cred că lui Mircea Lucescu i se cuvine postul de antrenor al Naţionalei României după o viaţă dedicată fotbalului la cel mai înalt nivel. E nevoie de un antrenor matur, e nevoie de un antrenor care nu mai trebuie să demonstreze nimic la nivel de club, e nevoie de un antrenor care are timp, experienţă, răbdare, inteligenţă, tenacitate, un antrenor care să fie respectat atât de jucători cât şi de oficialii Federaţiei, iar acest antrenor nu este altul decât Mircea Lucescu.

Aşadar, Mircea Lucescu TREBUIE să vină antrenor la Naţională. Şi, vorba unui prieten, cu Nicu ce aţi avut de l-aţi făcut român?

Gata, s-a terminat! Era Piţurcă. Sfârşitul a venit de la sine cu această înfringere în faţa unei echipe care ne-a învins aproape fără să vrea.

Este cel mai slab meci pe care l-am văzut

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 42 minute
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 57 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum o ora
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 4 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 29 minute
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

14°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°