În noaptea de sîmbătă spre duminică, s-au mutat acele ceasornicelor cu o oră înainte. În dimineaţa premergătoare am avut parte însă de o mişcare inversă. Primăria Sectorului 2 a iniţiat o întoarcere în timp, nu cu o oră, ci cu ani şi decenii, spre a celebra amintirea savantului şi scriitorului Mircea Eliade. Un bust al acestuia (realizare datorată sculptorului Gorduz) a fost dezvelit în scuarul de lîngă Biserica Mîntuleasa. Micul spaţiu părea luat cu asalt de cei veniţi să participe la eveniment: notorii personalităţi din viaţa culturală, scriitori, artişti, universitari, exegeţi ai operei eliadeşti, ultimi urmaşi din neamul Eliazilor. La urma urmelor, asistenţa numeroasă, contaminată de vremea exuberantă, putea fi luată cu totul drept o adunare de familie, invizibil legată printr-o dispoziţie comunicativă unanimă. Deşi programul impunea desfăşurarea unei solemnităţi comemorative, pe chipuri se citea mai curînd încîntarea, pe măsură ce şirul vorbitorilor dădea asistenţei sentimentul participării colective la vraja autentică a ambianţei înconjurătoare, intrate, cîndva, în plasma ficţiunii scriitoriceşti. De aceea, în final, parcă toată lumea dorea să mai întîrzie, să se prelungească starea generală de confort spiritual. Fără prea mare efort, se puteau găsi motivaţii suplimentare. Partea aceasta de vechi cartier bucureştean este îmbibată de reminiscenţe impunătoare. Despre unele a şi venit vorba, cînd era pomenită locuinţa lui Mircea Vulcănescu, aflată pe apropiata stradă Popa Soare. De pe soclul unde i-a fost implantat bustul, Mircea Eliade priveşte spre strada Negustori. Ar putea contempla repere istorice cu rezonanţe active. Încă rezistă scurgerii vremii, de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, casa cu iz bătrînesc unde Dimitrie Bolintineanu mai ţesea la legendele sale în versuri. În total contrast, retrasă discret în fund de curte, îşi etalează silueta mo