O mînă de chinezi stă în stradă, în Bucureşti, în mizerie şi în foame, cerîndu-şi drepturile. O jurnalistă scandalizată întreabă pe cineva: „dar nu vă e frică să treceţi noaptea pe aici?“. Ca şi cum săracii asiatici ar fi vreo gaşcă de infractori periculoşi. Autorităţile îşi pasează responsabilitatea de la una la alta, ca de fiecare dată. Un arbitru de liga a patra de fotbal se apără în teren, cu pistolul, de suporterii beţi şi dezlănţuiţi. Întrebat ce-a fost în capul lui, răspunde sincer: voia doar să-i sperie, s-a gîndit că orice om normal se calmează cînd vede o armă. Logică de Columbia, comportament de film american cu gangsteri, adversari de Evul Mediu. La Roşia Montană se agită iarăşi apele. A început o nouă serie de consultări publice. Pentru ce, nu ştiu. instanţele şi-au spus cuvîntul, în cele mai multe dintre procese, definitiv şi irevocabil: Gabriel Resources a pierdut pe toate fronturile. Însă, ca întotdeauna, mai există speranţe – corupţia românească, slugile politice, ca Nemirschi, ignoranţa oamenilor şi lăcomia unor şefi de sindicat. Cînd e vorba de bani, unii nu se dau înapoi de la nimic. Nici de la încălcatul legilor şi al hotărîrilor judecătoreşti. Tot mai mulţi oameni ies în stradă. Politicienii îi ignoră cu zîmbetul pe buze sau le servesc gogoşi, însă nu din alea care ţin de foame. S-au ales, ce le mai pasă? Au ei altele, mai importante: vilişoarele, şpăgile, controlul Serviciilor Secrete ca „doi ş’un sfert“, imaginea şi poziţia în partid. Între timp, Elena Băsescu strînge semnături pentru candidatura la Parlamentul European. Oare Traian Ungureanu o ajută? Sau Monica Macovei? La manelişti, măcar în vorbe, „valoarea“ primează. La unii intelectuali, văd că s-a dus pe apa sîmbetei. Bineînţeles, justificarea e frumoasă: te faci frate cu dracu’ pînă treci puntea şi ajungi la Bruxelles, de unde faci un bine ţării. Din păcate, binele acela va fi me