Mediul, Turismul, Educaţia şi Apărarea vor fi principalele ministere „lovite“ în curând de rectificarea bugetară, la această concluzie au ajuns miercuri seara miniştrii cabinetului Boc, după aproximativ trei ore de dezbateri dure. „A fost o discuţie cu sânge pe pereţi, cu lacrimi, de aproximativ trei ore, pe tema rectificării bugetare, în care s-a tăiat în carne vie din bugetul ministerelor“, au afirmat surse oficiale, citate de Mediafax. Bugetul pentru 2009 va fi rectificat în condiţiile unui deficit bugetar de 4,6% din PIB, faţă de 2% stabilit în programul iniţial şi ale unei contracţii a produsui intern brut de la 579 miliarde lei la 531 miliarde lei, conform estimărilor oficiale. Ajustarea bugetului se va face prin scăderea cheltuielilor primare cu 0,85% din PIB şi majorarea veniturilor prognozate cu 0,25% din PIB.
Miniştrii au discutat şi despre posibilitatea reducerii cu 5% a cheltuielilor de personal faţă de suma stabilită iniţial, la cererea lui Gheorghe Pogea, ministrul Finanţelor, au mai spus sursele citate. Aceasta, după ce în primele două luni, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 3,3 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB, pe fondul unor venituri totale de 25,98 miliarde lei, în scădere cu 6,8%. În acelaşi interval, cheltuielile au fost de 29,32 miliarde lei, în creştere cu 10,1%, potrivit execuţiei publicate de Ministerul Finanţelor Publice. Pe partea de venituri se mai observă reduceri semnificative la încasările din TVA, cu 7,6%, de la 7,21 miliarde lei la 6,66 miliarde lei, şi din impozitul pe profit, de 13,4%, de la 2,29 miliarde lei la 1,99 miliarde lei. (S.S.)
Mediul, Turismul, Educaţia şi Apărarea vor fi principalele ministere „lovite“ în curând de rectificarea bugetară, la această concluzie au ajuns miercuri seara miniştrii cabinetului Boc, după aproximativ trei ore de dezbateri dure. „A fost o discuţie cu sânge p