Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu Mureş: Soluţiile Aquaserv: cum nu pierdem 200 milioane euro

Publicat in Adevarul, joi 2 aprilie 2009 ·

Dezacordurile şi conflictele între Primăria Târgu Mureş şi Consiliul Local şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aqua Invest Mureş trebuie negociate şi rezolvate cel mai târziu până în lunile august – septembrie, a estimat astăzi Kiss Geza, manager dezvoltare şi relaţii al Aquaserv, operatorul regional desemnat de Aqua Invest. În prezent există divergenţe în privinţa contractului de delegare care trebuie încheiat între membrii Aquainvest (Consiliul Judeţean Mureş şi consilii locale, n.r.) şi în privinţa actului constitutiv al operatorului regional Aquaserv. Ambele documente sunt încă neavizate de Consiliul Local Târgu Mureş, fiind de asemenea în dispută dreptul de semnătură şi control al preşedintelui Aqua Invest (preşedintele CJ Mureş, Lokodi Edita, n.r.) asupra funcţionării operatorului Aquaserv.

Kiss Geza a explicat că până acum 33 din 41 de consilii locale au avizat contractul de delegare, iar acesta cât şi noul act constitutiv al operatorului regional trebuie să fie conforme cu un cadrul stabilit de Ministerul Mediului şi Uniunea Europeană. Altfel, oraşul Târgu Mureş, sau oraşe din judeţ, riscă să piardă în total aproximativ 20 milioane de euro, respectiv 200 milioane euro, fonduri pentru modernizări şi investiţii alocate de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Mediu şi prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală – măsura 322.

Pentru a aborbi banii europeni unităţile administrativ teritoriale din judeţ au constituit Asociaţia de Dezvolatare Intercomunitară Aqua Invest Mureş şi au desemnat ca operator regional compania Aquaserv, dar din cauza divergenţelor pentru controlul operatorului regional obţinerea fondurilor şi demararea lucrărilor sunt puse sub ameninţare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 16 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 57 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 16 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°