În 1989, Vali Cristea avea 19 ani şi-şi satisfăcea stagiul militar la Giurgiu, el fiind de loc din Bucureşti. "Ca să poţi pleca acasă, îţi trebuia învoire", îşi aminteşte el, "aşa că nu prea reuşeam să ne vedem părinţii, prietenii.
Ajunsesem să facem concursuri, care primeşte cele mai multe scrisori. Primea unul câte două scrisori pe zi, pentru că poşta venea o dată la două zile. Se pare că fata îi scria zilnic. Altul, din Oradea, câte patru. Era una dintre cele mai mari bucurii atunci când îţi venea o scrisoare.
Restricţii mari nu au fost în unitate. Mai puteau să-ţi strecoare părinţii sau prietenii o sticluţă mică, de o litră, de ţuică, prin lucrurile pe care ţi le trimiteau de-acasă. Îi dădeai şi celui de la poartă ceva, şi restul împărţeai cu colegii. De vreo două ori pe săptămână aveam «club», adică ne strângeam într-o încăpere, citeam reviste militare, Scînteia tineretului, ne uitam la telejurnal, ne mai puneau să cântăm. Cam asta făceam.
O dată pe săptămână ne chemau la baie. Atunci ne dădeau apă caldă. În rest, trebuia să te speli cu apă rece. Era comicărie şi la baie. Că apa, la început, venea foarte rece şi trebuia să prinzi momentul când vine caldă. Apoi, după câteva minute, foarte puţine, venea fierbinte şi te opăreai. Intram câte 10 inşi la vreo patru duşuri, din cele şase, câte erau. Doar patru funcţionau. Şi ajunsesem să fim foarte iuţi în reacţii, că trebuia să ne calculăm timpul, în aşa fel încât să fim spălaţi şi clătiţi, înainte ca apa să devină de nefolosit.
Eu am avut noroc. Am fost trimis la popotă. Cred că i-am dat sergentului major un pachet mare de cafea, l-am miluit eu cu ceva de am ajuns acolo. M-am îngrăşat 3 kilograme. Dacă soldaţilor le dădeau numai fasole şi varză murată pe post de varză călită - de fapt, era fiartă în puţină apă -, la popotă se mâncau numai friptură, cartofi prăjiţi