Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termoizolarea începe pe bulevard

Publicat in GAZETA de SUD, joi 2 aprilie 2009 ·

Blocurile de pe bulevardul Nicolae Titu-lescu sunt primele din Craiova, alături de cele de pe Calea Bucureşti, care vor fi incluse în programul de reabilitare termică. Este promisiunea autorităţilor publice lansată marţi la „Fii vocea cartierului tău!“.

Craiovenii din cartierul George Enescu au aflat marţi că blocurile de pe bulevardul Nicolae Titulescu vor fi între primele imobile auditate energetic şi expertizate în vederea reabilitării termice. Paraschiv Dimana şi Aurel Budoiu sunt doar doi dintre locatarii veniţi la „Fii vocea cartierului tău!“ care au dorit să afle când vor putea beneficia de fondurile alocate de stat şi de autorităţi pentru termoizolarea blocurilor. „Am discutat deja cu oamenii din aparatul primăriei şi am ajuns la concluzia că trebuie să reabilităm, prima dată, blocurile de pe arterele principale de circulaţie: Calea Bucureşti şi Nicolae Titulescu. Au fost luate în considerare mai multe aspecte, cum ar fi că pe aici se tranzitează Craiova, iar aspectul blocurilor de la stradă este foarte important. De asemenea, craiovenii care locuiesc în aceste blocuri sunt nevoiţi să suporte zgomotul traficului intens“, a spus primarul Craiovei, Antonie Solomon. Primăria va solicita Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei 702.000 de lei în acest an pentru auditarea energetică şi expertizarea a 1.500 de apartamente. Primăria va aloca jumătate din această sumă pentru întocmirea documentaţiilor necesare termoizolării a 40 de imobile. Reprezentanţii autorităţilor le recomandă asociaţiilor de proprietari să studieze cu atenţie normele metodologice de aplicare a prevederilor în vigoare. „Sunt câteva detalii asupra cărora oamenii trebuie să fie atenţi şi să se mobilizeze. De pildă, va fi nevoie de cel puţin două adunări generale ale membrilor asociaţiei pentru adoptarea studiilor şi auditului. Aceştia sunt paşi obligatorii şi cu cât sunt trecuţi m

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 5 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 6 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 35 minute
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 11 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 9 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 9 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 7 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 8 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 13 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°