Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicamentele din import se ieftinesc

Publicat in Adevarul, joi 2 aprilie 2009 ·

Preţul unui flacon de Augmentin, unul dintre cele mai prescrise antibiotice, scade în farmacii de la 39,27 de lei la 27,41 de lei. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, susţine că preţul medicamentelor străine se reduce cu 10%, de la 1 aprilie. Importatorii spun că ieftinirea este, de fapt, de 1-2%. „De la 1 aprilie, medicamentele străine care se dau pe bază de reţetă sunt mai ieftine, în medie, cu 10%, în timp ce medicamentele româneşti, care au o pondere de 25% din totalul celor date pe reţetă, sunt mai scumpe, în medie, cu un leu“, a declarat, ieri, Ion Bazac, ministrul Sănătăţii.

Ordinul privind noile preţuri ale medicamentelor date pe reţetă, intrat ieri în vigoare, va duce la economii de 110 milioane de euro pentru bugetul Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a precizat Bazac.

 

Potrivit actului normativ, importatorii sunt obligaţi să aducă în România produse la cel mai mic preţ practicat în 12 ţări europene, iar calculul preţurilor medicamentelor se face la cursul valutar de 4 lei pentru un euro, curs stabilit de minister şi valabil până la sfârşitul anului 2009. Acelaşi ordin prevede adaosuri comerciale mai mici pentru anumite categorii de medicamente. 

Ministrul, contrazis de producători

Producătorii de medicamente susţin însă că, în realitate, medicamentele nu se vor ieftini chiar atât de mult. „Diferenţele dintre preţurile anunţate de noi şi cele anunţate de domnul ministru apar din faptul că avem puncte de referinţă diferite.

De exemplu, scăderea de 10% a preţului nu va fi resimţită de bolnavi ca fiind o ieftinire atât de mare întrucât pe traseu apar diferenţele de marjă de distribuţie şi adaosul de la farmacii.

Astfel că pentru bolnav ieftinirea este mică, adică de 1-2 la sută“, a explicat Dan Zaharescu, preşedintele Asociaţiei Române

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°