Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţinutul Secuiesc şi autonomia asimetrică

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 aprilie 2009 ·

Astăzi, la Budapesta, reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene din Ţinutul Secuiesc i-au prezentat preşedintelui Ungariei, Solyom Laszlo, conceptul de autonomie asimetrică. La discuţiile de la Palatul Sandor au participat preşedinţii consiliilor judeţene Covasna şi Harghita şi primarii oraşelor Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Odorheiul Secuiesc, Gheorgheni şi Sovata.

La sfârşitul întâlnirii, care a durat mai bine de o oră şi jumătate, primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că s-a discutat problema autonomiei, în contextul în care de la ultima discuţie pe această temă, în luna octombrie 2008, UDMR nu a mai fost cooptată la guvernare, iar în România se vorbeşte din ce în ce mai des despre descentralizare.

”Am vorbit despre faptul că în acest moment în România se pare că, în ceea ce priveşte descentralizarea, am pornit pe un drum care ajută şi Ţinutul Secuiesc. Sperăm că în acelaşi timp, această descentralizare va însemna şi fonduri, nu numai atribuţii. Am discutat cu şeful statului ungar şi despre autonomia asimetrică, la fel cum am făcut-o şi cu preşedintele Traian Băsescu. Acest model ar fi cel mai bun pentru ţara noastră şi pentru secuime, acesta fiind şi modul în care relaţiile româno-maghiare nu ar fi afectate”, explică primarul Antal Arpad.

Primarul a mai spus că autonomia asimetrică, după modelul spaniol, presupune acordarea autorităţilor locale dintr-o regiune gradul de autonomie pe care şi-l doresc.

”Spre exemplu Banatul sau Ţara Bârsei ar solicita o autonomie poate mai mare decât Ţinutul Secuiesc, în timp ce anumite regiuni din Oltenia sau Moldova ar alege o autonomie mai mică, cu un sprijin mai mare din partrea Guvernului”, afirmă Antal Arpad.

Întâlnirea de astăzi a avut loc ca urmare a invitaţiei lansate de preşedintele Solyom Laszlo la începutul lunii martie, îna

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 39 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 39 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 4 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 3 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°