Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria va evacua locuinţele ocupate abuziv

Publicat in Adevarul, joi 2 aprilie 2009 ·

Hunedoara. În ultimii 7 ani, pe liste s-au înscris peste 1.000 de hunedoreni care nu au o casă. Primăria Hunedoara a adoptat un proiect de hotărâre pentru evacuarea persoanelor care ocupă abuziv locuinţele din fondul locativ de stat. Autorităţile locale susţin că, în zilele următoare Compartimentul pentru Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari din cadrul Primăriei va face controale pentru a depista toate cazurile celor care au ocupat imobile abuziv, iar unele dintre acestea vor fi folosite ca locuinţe sociale.

„Deocamdată ştim sigur că există patru sau cinci cazuri, însă, fără îndoială, numărul acestora este mult mai mare. Vom afla exact câte evacuări vom avea de făcut, în urma controalelor care vor începe în perioada imediat următoare”, a declarat consilierul primarului, Monica Rada. În Hunedoara există două tipuri de apartamente care fac parte din fondul locativ de stat: peste 360 de locuinţe sociale şi 560 de apartamente convenabile, în care hunedorenii stau cu chirie.

Aşteaptă de şapte ani

Pe listele de aşteptare pentru o locuinţă s-au înscris nu mai puţin de 1.000 de persoane, aproape triplu faţă de numărul apartamentelor sociale de care dispune Primăria. Mai mult, unele cereri au fost depuse cu mai bine de 6 sau chiar 7 ani în urmă, însă autorităţile nu au reuşit nici până acum să găsească o soluţie.

„Numărul de apartamente a rămas acelaşi, în condiţiile în care în ultimii 20 de ani s-a construit foarte puţin, iar numărul cererilor a crescut de la un an la altul. Acesta este şi motivul pentru care vom evacua persoanele care ocupă imobile abuziv, iar locuinţele vor fi puse la dispoziţia celor care se încadrează în criteriile sociale”, a  spus Alin Boldor, referent în cadrul Compartimentului pentru Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari. Şansele cele mai mari pentru obţinerea unui apartament social le au per

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 43 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 49 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Constanţa: Bărbat, arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră, lovind-o cu maşina/ Anterior, el o ameninţase cu moartea/ Femeia are nevoie de două luni de îngrijiri medicale

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră şi a lovit-o cu maşina când femeia mergea pe trotuar, evenimentul având loc pe o stradă din Cernavodă, judeţul Constanţa. Bărbatul susţine că a fost un accident şi nu

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 5 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

FNGCIMM extinde parteneriatele regionale pentru susţinerea IMM-urilor din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov

Ziarul Financiar acum 43 minute
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat, în luna iulie, patru noi acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov, în scopul extinde

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°