Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Multe grade în sufletul lui Victor Slav

Publicat in Jurnalul, joi 2 aprilie 2009 ·

"În inima mea, vremea este însorită şi minunată. Trebuie să recunoaştem că... am şi «pile»!"

Când erai mic, îi invidiai pe toţi cei care veneau în vizită, pentru că erau trataţi cu tot felul de bunătăţi. Existenţa ta este şi ea, într-un fel, o vizită în această lume. Cu ce îţi place să fii tratat?

Încă îi mai invidiez... Cât despre ce îmi place mie să primesc de la viaţă... în primul rând respect. Şi eu, la rândul meu, mă port cu respect cu cei cu care interacţionez. Apoi, apreciez foarte mult sinceritatea şi oamenii care spun totul direct, firesc, fără cuvinte fardate. Şi, bineînţeles, îmi place să fiu tratat cu dragoste!

Care au fost cele mai importante momente din viaţa ta?

Fiecare moment în parte a avut rolul lui important în drumul pe care l-am parcurs până acum şi toate sunt strâns legate... de exemplu, dacă nu aş fi făcut modelling, poate nu aş fi ajuns la "Vara ispitelor", apoi la "Vremea", iar acum la emisiunea "Frumuseţe pe muchie de cuţit". Cu siguranţă, ziua în care am intrat în televiziune mi-a schimbat viaţa. La fel şi clipa când am cunoscut-o pe Anda.

Cum te-a cucerit Anda? Crezi că dragostea este raţiunea de a fi?

Cu siguranţă, nu se poate trăi fără dragoste, fără jumătatea noastră. Aşa suntem noi, oamenii. Eu nu cred în dragoste la prima vedere, cred că iubirea vine uşor-uşor, atunci când îl descoperi pe cel de lângă tine. Anda m-a cucerit prin firea ei spontană, optimismul debordant şi simţul umorului foarte dezvoltat.

Este adevărat ce se spune: şi bărbaţii plâng!? Pe tine ce te emoţionează până la lacrimi?

Da, şi bărbaţii plâng, iar pe mine mă emoţionează foarte multe lucruri, dar cel mai tare mă cutremură întâmplările dramatice din viaţa reală.

Chiar dacă prezinţi o nouă emisiune, la ProTv, "Frumuseţe pe muchie de cuţit", "vremea" r

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum o ora
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum o ora
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 4 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 3 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Șeful Serviciului de Informații din Moldova spune că Rusia va încerca să obţină controlul asupra Parlamentului de la Chişinău

Libertatea acum o ora
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova a avertizat că Rusia va încerca să controleze Parlamentul în 2025. Alexandru Musteaţa a prezentat un raport despre implicarea Rusiei în alegerile din 2024 prin organizaţi

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum 3 ore
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 27 minute
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 4 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°