Noaptea, cînd s-a pus regimentul în mişcare spre gară, în mare secret, s-au dus fetele de la stabilimentul din deal să-şi conducă simpatiii. Îi stropeau cu parfum, să le poarte noroc şi răspundeau fără jenă la glumele şi la întrebările neruşinate ale soldaţilor. În fruntea regimentului, maiorul Scipion, cu capul cam în pămînt, alături de un colonel care cică urma să-i ia locul. Lătrau cîinii prin curţi şi ieşea lumea la poartă. Şeful de post primise ordinul să vegheze în mod special la liniştea oraşului în această noapte. Alerga Pomenea cu jandarmii lui de la o curte la alta, să nu facă lumea gălăgie, dar iese dom Caludi moşierul, abţiguit, cu invitaţii lui cu care fusese după vînat mărunt şi începe să strige: "La război, copii!" Pe margini creştea o veselie belicoasă, în timp ce regimentul se apropia de gară într-o tăcere ruptă doar din cînd în cînd de cîte o voce cu chef de glumă. Fetele de la Chelu n-au mai răbdat şi au început ele să ţipe: "Treceţi, batalioane române, Carpaţii!" "Şi să vă întoarceţi cu toţi!" strigă una şi se iau toate după ea. Nevestele ofiţerilor, care se ţinuseră pînă atunci la distanţă de ele, au început şi ele să strige. Şeful de post s-a făcut că uită ce ordine primise şi cînd a ajuns regimentul pe peron şi-a înşirat jandarmii ca pentru onor şi a strigat cu ei: "Trăiască armata română!" Un tren lung aştepta pe linia întîi. Cîrciumarul Fănică adusese pe peron nişte putini cu brînză şi altele cu măsline. Mai trăsese şi vin în zece damigene mari şi i le-a prezentat pe toate lui Scipion, salutînd milităreşte. Maiorul le-a repartizat pe vagoane, apoi i-a trecut comanda colonelului. Se aude un vuiet în trupă. Scipione îl acoperă: "Regiment, drepţi!" apoi strigă îndrăcit, ca la instrucţie: "Vin şi eu cu voi, cu aprobarea dlui colonel!" De fapt, cum s-a aflat după aceea, Scipion s-a urcat în tren de capul lui. A mers pînă la graniţă cu regime