Apollinaire, Jarry, Breton, Max Jacob, Modigliani, Picasso, Soutine, Matisse, Gertrude Stein, Scott Fitzgerald, Hemingway şi atîţia alţii, într-o cronică a timpului lor, vai, nu şi al nostru, blazat şi nostalgic şi pe drept invidios, admirativ dar şi iritat de nemaipomenita explozie a talentelor în plin Paris, vreo trei-patru decenii, începînd de prin 1900 şi ceva...O bună cronică, documentată şi vie, a acelui timp - Bohčmes de Dan Franck, ed. Calmann-Lévy, 1998...
De mult sunt suspicios cu biografiile oamenilor mari, ce pot ele aduce în plus cînd există operele; doar agasante mici amânunte culese din existenţa nu prea la înălţime a bieţilor autori... De data asta, ca de puţine alte ori, suspiciunea cedează şi, dincolo de apriorisme, lectura, 600 de lungi pagini, te ţine, prinde, convinge. Entuziasmul autorului cronicii ţi se transmite - un entuziasm care nu sacrifică inteligenţa.
"Era vremea cînd Parisul era capitala lumii. Pe trotoarele din Montmartre şi Montparnasse, între Le Bateau-Lavoir şi Closerie des Lilas, sublimii "troublions" ("giuvaergii" aş traduce ), care inventau arta modernă şi limbajul secolului: Jarry cu bufniţa şi cu pistoalele sale, Picasso simpatizant anarhist, Apollinaire erotomanul, Max Jacob şi oamenii lui, Aragon "le flambeur" (unul ce joacă tare), Soutine singuraticul, Man Ray, Braque, Matisse, Breton şi ceilalţi...Veneau de peste tot, veneau din toate ţările, pictori, poeţi, sculptori, muzicieni, cubişti, suprarealişti, petrecăreţi, amorezaţi - liberi... Timp de trei decenii, ei au condus balul condeielor şi al pensulelor. Vieţile lor sunt flamboaiante, nu mai puţin decît operele lor. Iar operele lor - frumoase ca viaţa. Ei rămîn pentru totdeauna personajele propriilor legende... Au fost şi rămîn eroi ai vremii boemelor - o lume magnifică ale cărei reflexe încă luminează secolul care se încheie."
@
