România literară nr.42 din 24 octombrie 2009 mi-a găzduit un articol despre urmele lăsate de Matila C. Ghyka şi familia sa în Irlanda, ţara de baştină a soţiei lui. Au urmat alte două articole, semnate de profesorii Virgil Nemoianu şi Solomon Marcus, având drept subiect personalitatea aceluiaşi estetician şi diplomat, despre care pare că totuşi nu s-a pronunţat încă un diagnostic clar. De curând am privit, cu încântare, un film documentar pe postul internaţional francofon TV5, despre Parthenon, în care "numărul de aur", cheia de înţelegere a esteticii arhitectonice a acestuia, era considerat drept obsolet, fără a se oferi o alternativă convingătoare. Teoriile estetic-numerologice ale lui Matila C. Ghyka, care ar trebui să fie examinate în primul rând de către matematicieni, sunt privite astăzi în Occident, din păcate, drept depăşite şi inadecvate. întrebarea pe care mi-o pun este dacă nu cumva această optică e marcată pur şi simplu de marginalizarea - şi chiar excluderea - ţării de origine a literatului, din familia europeană - şi chiar internaţională - de naţiuni, ca urmare a diferitelor împărţiri ale lumii în sfere de influenţă. Nu este oare Matila C. Ghyka victima apartenenţei sale la identitatea românească, după cum au fost - şi sunt încă - numeroase alte personalităţi originare din partea carpato-danubiană a Europei ? Din păcate, ierarhiile culturale de valori, fie şi pe plan internaţional, se dovedesc puternic dependente de conjuncturile politice, de regimurile din respectivele ţări, de raporturile de forţă dintre puteri, de interese comercial-economice, politice şi poate chiar militare, nereuşind să se încadreze, cel mai adesea, într-un spaţiu olimpian al culturii.

Cum, un român putea să configureze o teorie estetică a regulilor frumuseţii, chiar dacă este vorba mai degrabă de continuarea unor tradiţii pitagoreice şi renascentiste? Acest lucru ar pu