Destinatar: George Ardeleanu

Dragă George,

Am fost întrebată zilele trecute dacă există oameni inteligenţi care nu sunt buni şi, invers, oameni proşti care sunt cu adevărat buni. Cred că primul impuls al oricăruia dintre noi este să răspundă da la ambele întrebări. Vedem în viaţa de zi cu zi (la fel şi-n cărţi) atâtea exemple de ticăloşi cu mintea iute, de rafinate femei rele sau, pe de altă parte, de inşi cam săraci cu duhul, dar care sunt în stare să-ţi dea şi cămaşa de pe ei, cum se spune. Însă eu nu m-aş repezi la răspunsul afirmativ, iar motivul pentru care îţi adresez ţie această întrebare este că ai stat atâta timp la umbra lui Steinhardt. După mine, un om inteligent şi bun. Ai scris o carte despre el pe care am citit-o cu mare plăcere.

Recunosc că ţi-ai ales aproape un subiect de roman: un scriitor evreu care a intrat în închisoare în lotul Noica-Pillat, a trecut în detenţie la ortodoxie, a fost urmărit de Securitate, un om căruia i s-a confiscat principala operă, Jurnalul fericirii, pe care l-a rescris; un "băiat de Pantelimon" care a intrat în lumea literară contestându-şi cu enorm umor congenerii-vedete, pe Eliade, Cioran, Noica, dar şi Geo Bogza, Petru Comarnescu, Saşa Pană şi câţi alţii, pentru ca, atunci când roata istoriei s-a întors împotriva intelectualilor, să le ia apărarea; un om de cultură care a citit enorm, a scris literatură şi despre literatură; un om liber care a murit monah, spunându-i celui care-i citea la capătâi: "Acum închide cartea". Cartea, una de rugăciuni, s-a închis odată cu viaţa lui. Tu ai făcut demersul invers: ai redeschis cartea (întâi de toate Jurnalul fericirii) şi viaţa lui N. Steinhardt. Dar ai deschis şi anti-cartea, caricatura cărţii vieţii, adică dosarele de Securitate în care e implicat.

Oricum, ca să refaci din bucăţele viaţa unui asemenea om, să-i discuţ