Ce vrea să fie un ronnet? O formă fixă de poezie, ne spuneţi generos. Un experiment propriu; hibrid sonet-rondel; versurile 1-2=7-8, 3-4=11-12, versul 1=14. Mare curaj în timpurile noastre să te laşi inspirat de teme şi forme inutil pretenţioase, să nu te preocupe propria desuetudine, aerul fetid al grădinilor subterane să-l agiţi pe sub nările cititorului care nu vrea să-ţi înţeleagă truda, nostalgiile, inutilitatea demersului. "Mormane de cadavre, sub dealuri de cadavre, Miroase a distanţă, bătrân miros fetid, p-eter-nimic, cadavre se împut şi muşte tot roiesc, al pleoapelor clipit e numai un decor, Nu-i somnul cel final, cum pare să îmi pară/ Mirosul de-nserat, de croncănit de cioară"... La ce bun atâta trudă pentru păstrarea formei? Iluzia rămânerii în manuscrise a unei dezamăgiri omeneşti, a unei singurătăţi înrăite, după ce atâtea umbre s-au trecut şi s-au risipit în urât dezagreabil. Decât să înmulţeşti amprentele - sile de-ale-tale, mai bine rămâi cu cititul încântător al altora. Dar să urmărim pe pagină, într-un colţ, luna Asiei dintr-o călătorie imaginară, nu cândva, de pe când nici ne sinchiseam de trecerea ireversibilă a timpului, când altă lume se lăsa sub reverii de speriat. Ronnet Chinez: "Răsună de cântec întregul Pekin/ Şi ochi migdalaţi se joacă-n lumină; E cerul senin, atât de senin/ Sub luna de sus ce moţăie plină.// Stăpână e noaptea şi ei îi închin/ Un dans şi un cânt, în vesela Chină./ Răsună de cântec întregul Pekin/ Şi ochi migdalaţi se joacă-n lumină.// Momente trecute revin şi revin/ Şi secole-ntregi tot par să revină; E cerul senin, atât de senin/ Sub luna de sus ce moţăie plină.// Frenetic o joacă şi-un zumzet se-ncing -/ Răsună de cântec întregul Beijing"... (Grigore Adrian) * Ne puneţi la dispoziţie câteva din textele care alcătuiesc manuscrisul Poeme dintr-o lume furată, texte în cea mai mare parte naive şi inegale, dorind să şti