● Dan Lungu, Cum să uiţi o femeie, Editura Polirom, 2009.
Dintre toţi scriitorii noului val, lui Dan Lungu i-a mers cel mai bine. Pentru cărţile lui s-au semnat, pînă acum, cele mai multe contracte de traducere (pentru nu mai puţin de nouă limbi), anul trecut a fost nominalizat de două ori pentru Premiile "Jean Monnet", se va turna un film după un roman de-al lui, astfel că sociologul convertit la literatură a putut spune, la un moment dat, că scrisul îi asigură cea mai mare parte din venit. Condiţia acestei profesionalizări occidentale " lucru care îi permite lui Dan Lungu să fie recomandat în propria ţară cu fraze din Lire, de exemplu " este publicarea regulată, la fiecare 2-3 ani, a cîte unui nou roman, preţul succesului fiind o receptare critică mai atentă, dar şi mai severă, ce va avea pretenţia ca scriitorul să se reinventeze permanent. Altfel spus, cu fiecare carte publicată, va trebui să-şi confirme valoarea şi palmaresul şi, mai ales, să nu se repete. Dacă pînă acum cea mai mare încercare a scriitorilor era captarea atenţiei şi pătrunderea pe piaţa literară occidentală, pentru un scriitor ca Dan Lungu adevărata provocare o reprezintă acum fidelizarea cititorilor, menţinerea interesului unui public pretenţios, asaltat constant de alternative, poate chiar predispus să aleagă noul. Cu aceste gînduri am deschis noua lui carte.
Intrăm în roman odată cu intrarea lui Andi în bloc. Curînd aflăm că iubita l-a părăsit lăsînd în urmă un bilet de adio fără nici o explicaţie. Andi este jurnalist de investigaţie la un ziar dubios unde munceşte fără pasiune, cîştigă prost, iar şeful se foloseşte de articolele lui în scopul şantajării oamenilor de afaceri şi a politicienilor corupţi. La fel de naiv, tern şi delăsător este şi-n dragoste: crede că plecarea Margăi este o farsă şi acceptă ruptura tîrziu, abia cînd dispariţia ei devine o certitudine, să zic aşa,
