Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista lui Rus

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 3 aprilie 2009 ·

Lista, întocmită de preşedintele Marin Condescu, cuprinde 19 fotbalişti, 17 dintre aceştia, Stanca, Mingote, Popete, Rus, Chibulcutean, Mândrean, Vasilache, Piţurcă, Ghindeanu, Vancea, Pârvu, Murgan, Hidişan, Tilincă, Simion, Grecu şi Rusu, semnând că nu sunt de acord să mai continue activitatea la Pandurii sub comanda lui Sorin Cîrţu. Cardoso şi Luţu au fost singurii care nu au semnat. Dintre semnatarii petiţiei, doar Rus, Mândrean şi Simion au „plătit", acestora reziliindu-li-se contractele cu Pandurii. Alin Rus se aşteaptă ca foştii săi colegi să nege faptul că ar fi semnat pentru demiterea lui Cîrţu. „Mă aştept, la cât de perverşi sunt, să nu-şi recunoască semnăturile pe care le-au dat. La asta mă aştept în momentul ăsta. Să nu mai aud de ei, pentru că ne-am dus la un drum 19 jucători şi după aia am căzut eu de fraier, când puteam să stau liniştit, nu aveam nici o treabă, eram căpitan, jucam, nu mă interesa", a declarat Rus.

Cîrţu s-a limitat în a comenta doar motivele îndepărtării lui Rus pentru a nu amplifica răul făcut de recentul scandal din vestiarul pandurilor. „Ei spun numai ce-i interesează. Nu m-au deranjat afirmaţiile lui Rus. În cazul lui a fost o decizie a clubului. Cei patru jucători care au fost anunţaţi pentru rezilierea contractului, Rus, Mândrean, Piţurcă şi Simion, au fost opţiuni ale clubului. Rus plăteşte în primul rând pentru calitatea lui de căpitan, pentru că el nu este un căpitan doar pentru echipă, pentru nu ştiu ce jucător. El este căpitanul conducerii tehnice şi al clubului, el trebuie să apere în egală măsură interesele ambelor părţi. Nu intru în amănunte...", a spus, printre altele, Cîrţu. Lista, întocmită de preşedintele Marin Condescu, cuprinde 19 fotbalişti, 17 dintre aceştia, Stanca, Mingote, Popete, Rus, Chibulcutean, Mândrean, Vasilache, Piţurcă, Ghindeanu, Vancea, Pârvu, Murgan, Hidişan, Tilincă, Simion, Grecu şi Rusu, se

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 41 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 39 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 46 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Bărbat reținut pentru trafic de droguri, la intrarea în țară. A încercat să ascundă peste un kilogram de cocaină în mașină

Adevarul acum o ora
Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră de la Nădlac, la intrarea în țară, în timp ce deținea o cantitate de peste un kilogram de cocaină.

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

INHGA Atenționare Cod Galben pe râuri din mai multe județe, până la miezul nopții!

Ziua Constanta acum 35 minute
INHGA a emis o Atenționare de Cod Galben, valabilă începând de astăzi, 16 iulie de la ora 12:00, până la miezul nopții, pentru mai multe județe din țară. În acest interval sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și v

Primul oraș din România care a montat gard electric împotriva urșilor

HotNews acum 21 minute
Măsura vine ca urmare apelurilor tot mai dese la 112 ale cetățenilor care semnalează prezența urșilor în aproaprierea gospodăriilor lor. Râșnov este primul oraș din țară care a început instalarea unui gard electric în zonele unde pădurea se află în

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°