Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvaţi un copil!

Publicat in Jurnalul, vineri 3 aprilie 2009 ·

Prezentatoarea principalului buletin informativ al Antenei 1, Alessandra Stoicescu, a revenit în România după o săptămână pe care a petrecut-o în Bangladesh, la invitaţia Unicef, zonă unde mor zilnic două sute de copii din cauza lipsei de zinc. Cu numai 1 euro pot fi cumpărate medicamente pentru a salva un micuţ, iar românii se pot alătura campaniei "2 pentru viaţă" donând printr-un SMS măcar doi euro. Un gest simplu care poate face cu adevărat minuni.

Jurnalul Naţional: Nu este pentru prima dată când te alături unei campanii umanitare. Cum alegi să te îndrepţi către o cauză sau alta?

Alessandra Stoicescu: Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să câştig credibilitate ca jurnalist şi asta mă ajută să ajung la inimile oamenilor atunci când le vorbesc despre un caz dramatic. Sar în ajutor atunci când simt că pot face ceva, când pot salva un copil de la moarte, când îi pot mobiliza pe români să strângem bani pentru o intervenţie chirurgicală sau pentru un tratament care poate face diferenţa între viaţă şi moarte. Mereu sunt cu gândul la Ioji - un copil din Botoşani, bolnav de leucemie - pe care Observatorul l-a ajutat să strângă bani pentru un transplant de măduvă în Italia. El a venit să ne mulţumească şi să ne spună că s-a făcut bine. Peste un timp, câţiva ani, când medicii au descoperit că avea altă formă de cancer, s-a întors şi la doar 14 ani mi-a spus cu o inimaginabilă maturitate că nu crede că va mai trăi, dar că mă roagă să nu mă opresc, să-i ajut şi pe alţi copii. Poate pe ei Dumnezeu îi va mai îngădui pe pământ! Pentru Ioji şi pentru toţi copiii care au nevoie de ajutor simt că nu pot alege. Ajut cât de mulţi copii pot sub îndrumarea Fundaţiei Mereu Aproape. Lucrez şi cu două mari organizaţii internaţionale. De doi ani colaborez cu Habitat for Humanity.

Asociaţia din România a ajutat la reconstruirea caselor distruse de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 27 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 47 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°