FMI va avea resurse suplimentare în valoare de 750 de miliarde de dolari, iar restul banilor vor fi folosiţi pentru stimularea comerţului. Sursa: AP Photo
Liderii G20 au convenit ieri, la summitul organizat la Londra, să impună noi reglementări financiare şi să suplimenteze resursele Fondului Monetar Internaţional pentru a combate efectele celei mai grave crize economice din ultimele şapte decenii. Potrivit unui proiect de comunicat final, citat de Reuters, fondurile FMI vor fi suplimentate cu 500 de miliarde de dolari şi vor atinge valoarea de 750 de miliarde de dolari, resurse care vor putea fi accesate de statele cele mai grav afectate de actuala situaţie economică.
La această sumă se vor adăuga alte 250 de miliarde de dolari, în Drepturi Speciale de Tragere (DST). Resursele FMI sunt în prezent de 250 de miliarde de dolari. Liderii celor mai industrializate 20 de ţări ale lumii au fost, de asemenea, de acord să deblocheze 250 de miliarde de dolari pentru susţinerea fluxurilor comerciale globale.
Fondurile închise cu grad ridicat de risc (hedge funds) vor fi de acum înainte supervizate, o măsură adoptată în premieră în sectorul fiscal, iar reglementările din domeniul financiar vor fi mult mai strict aplicate şi monitorizate de FMI, relevă documentul citat. La rândul său, Banca Mondială îşi va spori capacitatea de creditare cu 100 de miliarde pe an pentru următorii trei ani şi ar putea ridica nivelul fondurilor de pe piaţă la suma de 250 de miliarde de dolari. Structura Băncii Mondiale care se ocupă de asistenţă acordată sectorului privat, Societatea Financiară Internaţională (SFI), va contribui cu fonduri cuprinse între 50 şi 250 de miliarde de dolari, sub forma măsurilor de susţinere a comerţului internaţional, scrie AFP.
„S-au făcut multe progrese astăzi pentru a ne asigura că instituţiile internaţionale, precum