Termenul maxim în care se poate cere intrarea în faliment a unei firme cu datorii ar putea ajunge la patru luni, faţă de numai 30 de zile în prezent, iar valoarea sumelor pentru care se declanşează procedura insolvenţei ar putea fi de patru ori mai mare, potrivit unei iniţiative legislative. Trei deputaţi PDL, Ioan Oltean, Daniel Buda şi Ioan Nelu Botiş, au depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii 85/2006 privind procedura de faliment. "Modificările vizează în special termenul în care se poate constata insolvenţa, care actualmente este foarte mic, de doar 30 de zile. Dacă în acest termen un debitor nu îşi plăteşte datoria faţă de un creditor, acesta are posibilitatea de a solicita instanţei să constate falimentul debitorului respectiv.
Or, noi apreciem că un astfel de termen este, în actuala conjuctură, extrem de nefavorabil pentru societăţile comerciale şi, prin iniţiativa noastră, mărim acest termen de la 30 de zile la 120 de zile", a declarat vineri Ioan Oltean. El a precizat că în proiect a fost prevăzută şi majorarea sumei pentru care un creditor poate să ceară constatarea falimentului. "În prezent plafonul minim este de 10.000 de lei, o sumă relativ mică. Considerăm că şi această sumă poate pune în dificultate societăţile comerciale şi o putem majora la 45.000 de lei, aproximativ 10.000 de euro. Prin aceste modificări, dăm posibilitatea unor firme aflate în dificultate să respire puţin şi să poată depăşi momentul crizei. Să sperăm că proiectul nostru va fi adoptat în cele două Camere într-un termen scurt", a mai spus Ioan Oltean, care este şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. (A.B.)
Termenul maxim în care se poate cere intrarea în faliment a unei firme cu datorii ar putea ajunge la patru luni, faţă de numai 30 de zile în prezent, iar valoarea sumelor pentru care se declanşează procedura insolvenţei ar putea fi de patru ori mai