Premisa noii tactici a aliaţilor conduşi de SUA în Afganistan este recunoaşterea situaţiei de fapt: succesele primei etape nu au fost consolidate, insurgenţa talibană se întăreşte pe zi ce trece, baza ei de putere de dincolo de graniţa cu Pakistanul este accesibilă şi eficientă. Preşedintele Obama a fost cinstit: războiul din Afganistan pare "de necîştigat". O strategie confuză, corupţia şi incompetenţa Guvernului Karzai (iniţial omul providenţial, capabil să găsească un limbaj comun cu toate fracţiunile aflate în luptă) au contribuit la crearea unei situaţii greu de înţeles şi dificil de corectat. În august, sînt programate alegeri în Afganistan: după ani de derive politice, declin economic şi violenţă oarbă, există probabil o majoritate care speră în restabilirea unor echilibre, speranţă greu de concretizat într-un nume sau într-o formaţiune politică în actuala atmosferă de intrigi şi intimidare. Dacă acesta e scopul, trebuie modificate mijloacele, iar declaraţiile lui Obama şi ale altor oficiali americani par a dovedi că acest lucru a fost înţeles.

În presa americană, majoritatea articolelor despre Afganistan încep printr-un scurt reportaj unde sînt reproduse replicile unor oameni de treabă reticenţi faţă de prezenţa trupelor străine pe teritoriu; ei consideră că "au făcut Occidentului o mare favoare contribuind la distrugerea Uniunii Sovietice şi nu au fost răsplătiţi pe măsură (...)

Reprezentanţii occidentali ai organizaţiilor de ajutor îşi consumă timpul elaborînd planuri supuse aprobării colegilor lor, sînt atît de obsedaţi de inspectorii generali încît n-au cum să cunoască lumea reală din jurul lor... Soldaţilor le place să-i ucidă pe băieţii răi.

Agenţiile umanitare vor să construiască şcoli. Dar cea mai importantă parte a oricărui ajutor este efortul de guvernare în ordine, respectînd spiritul legii" (The New York Times, 29 martie). E