Soţia mea avea obiceiul să-i întrebe pe studenţi, ca să îi provoace la vorbă şi observaţie, ce au văzut pe drumul de acasă pînă la facultate. Iniţial se minunau de întrebare, apoi se minunau împreună de cîte se întîmplă on the road şi cîte îşi pot povesti unii altora. Am încercat şi eu acelaşi truc zilele trecute, se potrivea bine cu un curs despre cotidian. Cîte lucruri se petrec pe stradă, în jurul caselor şi al magazinelor, în mijloacele de transport! E suficient să mergi cu ochii deschişi ca să vezi oraşul. Deci voi ce-aţi văzut? " îi provoc eu pe studenţi.

Pauză. Păi, ce-ar fi trebuit să vedem? " întreabă unul, uitîndu-se lung la mine. Revin cu întrebarea, făcînd un elogiu al efemerului, al detaliilor din care este făcută viaţa, al primăverii din aer şi al seninului din privirile oamenilor. Asta-i viaţa cotidiană, de aici pornesc şi aici se întorc toate " le explic eu, uşor patetic. Cu asta trebuie să începem şi noi! Tăcere. Tu nu mai ieşi din casă? " îmi aduc eu aminte în această tăcere că m-a întrebat un amic de curînd. Cum adică? " m-am mirat eu. Păi, pe vremuri, toate pilulele tale începeau pe stradă sau într-o cîrciumă sau într-un sat, nu ştiu, afară, în mijlocul lumii. În ultima vreme toate încep, parcă, pe scaunul din faţa calculatorului.

Aşteptînd ca studenţii să-mi povestească drumul lor prin lume pînă la facultate, îmi dau seama că prietenul meu avea dreptate. Reiau în minte ultimele subiecte din Dilema veche. Cam toate mi-au venit pe Internet. Mă alimentează B. cu ultimele ştiri şi evenimente "antropomorfe", îmi trimite link-uri G. din celălalt capăt al lumii, zapez şi eu seara, obosit, în faţa calculatorului. În drum spre culcare, îmi mai arunc, eventual, un ochi pe televizor. În drum spre facultate... Chiar aşa, oare casa din colţ, despre care a vorbit şi Andrei Pippidi tot în Dilema veche, pe lîngă care trec aproape zilnic în drum