Partida cu CFR Cluj din ultima etapă a adus la stadionul „Ion Oblemenco“ un public foarte numeros, cum de mult timp nu a mai avut Universitatea. Adversara directă a fost nimeni alta decât actuala campioană a României, aşa că derbiul rundei nu putea fi ratat de către fani. De laude şi de aprecieri publicul a fost saturat după meci, şi, până la urmă, s-a văzut că lumea este alături de Universitatea. Dar oare asta este faţa fanilor Ştiinţei? Mă refer strict la faptul că am cam început să ne transformăm într-un public infidel, ahtiat după performanţe şi care vine la stadion doar când adversarii sunt de calibru sau dacă vremea e frumoasă. Deşi pauza de iarnă a fost foarte mare, lumea nu s-a îngrămădit să vadă trupa lui Napoli în meciul cu Bistriţa. Frigul, rezultatul de la Iaşi, adversarul mult mai slab cotat, cam aşa sunau argumentele care transformau partida contra Gloriei într-una de lăsat pe altădată. Totuşi, meciul s-a jucat şi, probabil, dacă publicul ar fi fost la fel de numeros ca în ultima etapă, ai noştri poate ar fi reuşit să înscrie şi să câştige. Desigur, e uşor să ne lăudăm că suntem cei mai fanatici, cei mai tari, cei mai mulţi şi cei mai devotaţi. Dar când vine vorba să se vadă aceste lucruri, ne facem că plouă. Nu ar trebui să devină îngrijorătoare situaţia că ajungem să nu fim cu nimic mai prejos de publicul de rezultat, de care râdem când îşi schimbă opţiunile de la an la an? Când Ştiinţa era damnată să joace în ligile inferioare, mulţi craioveni erau mai preocupaţi să ia cu asalt barurile pentru „binele fotbalului românesc“. Acum, însă, când Universitatea a revenit în prim-plan, iar jocul ne dă speranţe la mai mult, fiii risi-pitori se întorc la stadion şi îşi proclamă iubirea prin gesturi cât mai vizibile şi gălăgioase. Nu ar trebui să ne mândrim cu o arenă arhiplină, deoarece ar trebui să fie ceva normal la un public unic, precum ne vrem. Ba din con