În aprilie 1989, inginerul Radu Filipescu se trezea dimineaţa, mergea la locul de muncă din întreprinderea IEMI, ce producea aparate pentru măsurări electronice, situată pe platforma Pipera, încheia orele de program la 15:30, juca tenis, repara motocicleta, încerca să confecţioneze o antenă satelit, se uita la filmele ce "rulau" pe casete video schimbate între prieteni, seara asculta Europa Liberă, citea o carte. Toate acestea, sub supravegherea Securităţii.
Cu şase ani în urmă, în luna aprilie, Radu Filipescu avusese şi alt gen de preocupări, care l-au adus în atenţia amintitei instituţii: a făcut manifeste prin care chema oamenii la o demonstraţie populară în Piaţa Palatului şi le-a împărţit în cutii poştale din mai multe cartiere bucureştene. Nimeni n-a răspuns invitaţiei. În schimb, autorul ei a primit una de nerefuzat, la Direcţia Cercetări Penale a Securităţii din Calea Rahovei.
A fost anchetat şi condamnat la 10 ani închisoare pentru propagandă împotriva orândurii socialiste. În anii '80, cazurile de condamnări pentru motive politice au fost rare. După 1964, teoretic, în România oamenii nu mai intrau în temniţă pentru motive politice. De regulă, în astfel de cazuri, prin felurite "artificii", autorităţile înscenau un proces pentru fapte de drept comun - furt, trafic de valută, viol. Radu Filipescu a fost unul dintre puţinii deţinuţi politici. A ispăşit trei ani în diverse închisori, printre care şi la Aiud. De unde - după trei ani de detenţie din cei 10 de condamnare - a fost, în 1986, eliberat.
ELIBERAT FĂRĂ HÂRTII DIN ÎNCHISOARE
Protagonistul explică eliberarea înainte de termen prin presiunile făcute din exterior. Provenea dintr-o familie respectabilă. Tatăl lui, Zorel Filipescu, era un medic reputat din Bucureşti, iar mama - nepoată mai îndepărtată a lui Petru Groza. Prin relaţiile familiei, "cazul Filipescu
