Jose Abellan* ne acorda privilegiul  intrarii in universul fascinant al acestei ganditoare spaniole, care face parte din familia de nonconformisti a lui Emil Cioran. O familie care intregeste rolul intuitiei si lirismului in gandirea filosofica.

Despre lirism in filosofie s-a scris in multe feluri, fireste, dar talentul cu care Abellan ne dezvaluie acest segment al metafizicii ne poate convinge de faptul ca Maria Zambrano si-a transformat intreaga viata intr-o atitudine filosofica. Asta da seama despre cine este cu adevarat Maria Zambrano. Iar Maria Zambrano este ceea ce filosofía trebuie sa faca dintr-un om. Departe de catedra si aproape de viata, departe de carti si aproape de oameni, oferindu-se vederii cititorilor sai prin faptul ca mai intai i-a ascultat, Maria Zambrano este propia ei bucurie si propia ei suferinta in acelasi timp. Sustragandu-se deci riscului de a fi tributara unei modalitati desuete, "romantice" sau, dimpotriva, academice de a face filosofie, Maria Zambrano este inclusa de autorul acestei monografii in actualitate si, cu pertinenta, in eternitatea constiintei spaniole. Abellan pune in centrul gandirii timpurii a Mariei Zambrano privirea, ca element definitoriu. Filosofia de prima instanta a Mariei Zambrano este centrata pe privire, care se afla in dialog continuu cu auzul. Cartea se poate imparti in doua entitati de discurs distincte: in prima parte, care consta intr-un prolog de sase capitole si un apendice, Abellan uzeaza de un talent aparte de investigator, incercand o schita biografica a ganditoarei spaniole care da mai mult sens operei si ajuta la intelegerea fara echivoc a rolului exilului la aceasta. Felul cum se petrece aducerea la un sens unitar prin explicitarea misiunii pe care Zambrano a indeplinit-o – acesta este un merit personal al lui Abellan. Este o ingemanare complexa care nu se incadreaza usor in stilul "vi