In urma cu 2-3 ani, se vorbea tot mai insistent despre necesitatea restructurarii FMI avand in vedere ca tarile care in anii 90 faceau coada la usa acestei institutii, acum nu mai aveau nevoie de fondurile oferite cu atat de multa zgarcenie si atat de multe conditii de catre birocratii de la Washington.

La momentul respectiv, economia mondiala se afla in plin avant, iar clientii traditionali ai FMI inregistrau cresteri economice record: Estul Europei reprezenta noul El Dorado pentru investitori, Rusia si tarile din America Latina beneficiau din plin de cresterea preturilor materiilor prime (petrol in special) iar tigrii asiatici si-au revenit rapid dupa criza de la sfarsitul anilor `90.

In lipsa clientilor, personalul a devenit brusc excedentar, iar zvonurile legate de concedieri si restructurari de posturi au devenit tot mai insistente, mai ales ca nici din punctul de vedere al profitului FMI nu statea foarte bine.

In aceste conditii, dusmanii Fondului Monetar International isi frecau mainile de bucurie, fiind convinsi ca a venit momentul ca aceasta institutie sa plateasca pentru toate relele cauzate multora dintre tarile care in ultimii zeci de ani au ajuns sa apeleze la mila Fondului, tari ce au avut de suferit de pe urma restrictiilor (uneori exagerate) impuse de catre economistii cu „ochelari de cal” care lucrau in sediul din capitala SUA.

A venit insa vara anului 2007, moment in care tot mai multi analisti au inceput sa vorbeasca despre iminenta unei crize economice mondiale generata de cresterile complet anormale pe care unele dintre piete le-au inregistrat intr-un timp foarte scurt (real estate, burse, instrumente financiare, petrol, commodities). Iar FMI atat a asteptat.

Pe masura ce criza se adancea, FMI isi recastiga pas cu pas rolul de institutie indispensabila economiei mondiale iar in ultimele luni,