Vankay Ladislau, braşoveanul care a câştigat în instanţă terenul pe care a fost construită o parte din şoseaua de centură a Braşovului, a blocat astăzi drumul de acces, cu o Dacie Pick-up, în semn de protest împotriva autorităţilor locale.
Vankay susţine că astăzi a primit aprobare din partea judecătorului să îşi recupereze terenul de 460 de metri, care i-a fost retrocedat printr-o decizie a Tribunalului Braşov, terenul respectiv fiind situat sub podul de la Dârste, care face legătura între centura oraşului, DN1 şi E60. Nemulţumit că autorităţile locale nu l-au contactat pentru a rezolva în mod amiabil situaţia, braşoveanul a ales să blocheze accesul spre şoseaua de centură, în speranţa că va atrage atenţia edililor braşoveni.
”Nu ne-am înţeles. Am avut o serie de negocieri, ajunsesem la un acord dar, din păcate, nu s-a materializat nimic. Toată lumea mi-a recomandat să mă duc în instanţă să-mi rezolv problema. Asta am şi făcut. Apoi, s-au făcut tot felul de speculaţii cum că am cerut demolarea podului şi alte prostii. Ar trebui să verifice actele după care a făcut acele construcţii. Eu am tot aşteptat să discute cineva cu mine, nimeni de la primăria Braşov nu m-a contactat după ce am câştigat, în instanţă, procesul cu autorităţile locale”, explică Vankay.
De cealaltă parte, primarul George Scripcaru consideră că judecătorii au dat o soluţie exagerată şi inexplicabilă. ” Primăria e pusă în situaţia de a pune proprietarul în posesie pe terenul liber de construcţii, deşi acolo este o lucrare de interes public făcută pe bază de expropriere, care a respectat toate etapele legale”, spune primarul Scripcaru.