Profesionistă, corectă, perfectă, punctuală, politicoasă. A căutat permanent latura practică a vieţii. A fost interesată de tot ce este nou. Încăpăţânată, în sensul bun al cuvântului, şi-a urmat propriul drum. Succesele Luminiţei Dobrescu se datorează intuiţiei, mobilităţii şi disponibilităţii sale de acţiune. Fire practică şi activă, s-a concentrat asupra esenţialului, ştiind să se orienteze exemplar către succes. S-a identificat cu arta şi nu mai poate trăi fără ea. Trăieşte în Italia, într-o casă superbă, "însufleţită" cu obiecte valoaroase, ce-i pot conferi statutul unui muzeu "viu". În 1982 şi-a deschis, la Berlin, o galerie de antichităţi. "Am început cu două milioane de mărci - spune Luminiţa.

Frank Fisher (n.r. - partenerul de viaţă) m-a ajutat foarte mult, eu nu aveam bani să investesc... Am ajuns să lucrăm cu muzee, să facem parte din mecenatul galeriei naţionale germane. Şi astăzi am clienţi din diferite muzee, de la Muzeul din Berlin, de la Palatul Regal. La mijlocul anilor '80 am cumpărat împreună cu Frank o colecţie de fier forjat. La ora actuală, această colecţie este considerată ca fiind a doua din lume. Valorează peste un milion de euro."

Întotdeauna a avut nevoie de reînnoire. A căutat să fie într-o permanentă mişcare, să nu se plafoneze niciodată. Îi place să se reinventeze: pictează, scrie poezii...

"Aş vrea să stau cu tine-n vârf de pat/ Şi să mă strângi la pieptu-ţi greu, să-mi spui/ Să te iubesc aşa mereu!/ E seară şi al şopotului glas/ Desprinde şi iubirea-ţi prea sfioasă, ceas de ceas/ Şi-o duce aşa... hai-hui, de parcă ar fi a nimănui/ De suferinţă şi de dor, un dor amăgitor,// Ce nu mai vrea să creadă-n noi/ O, dorule, de ce nu fugi departe,/ Nu ne mai amăgi cu visele-ţi deşarte/ Ce nu pot fi-nplinite-n zi sau noapte!// Lasă-ne amuţeala, glas de taină al durerii/ Să poarte doru-n universul lui curat/