Nu demult, încă îi mai puteai găsi prin punctele-cheie ale Bucureştiului. Sau la redacţie, la etajul IV într-un bloc de pe strada Maria Rosetti. Erau oamenii antrenaţi ani de zile să-ţi poată spune la orice oră care sînt principalele trei ştiri ale momentului. Care gîndeau şi dezbăteau în redacţie fiecare subiect cîte o jumătate de oră. Şi care, dacă subiectul nu cădea lat, mai stăteau de vorbă încă o jumătate de zi cu toţi subiecţii implicaţi pentru a face la final o relatare sau un interviu de 150 de secunde. Informaţie concentrată, sortată şi perfect ambalată. Asta în ceea ce priveşte actualitatea. Dar mai ştiau să facă ceva, în domeniul îngust al radioului bun de arhivat. Un documentar sau un reportaj în care, în faza de producţie, fiecare clip avea cîte cinci variante, fiecare text era cîntărit la virgulă, fiecare jumătate de minut în plus era tîrguit îndelung cu editorul. Două-trei zile de muncă în patru minute de fiesta radiofonică.

Şi în fine, mai aveau o apucătură. Se schimbau guverne, se primenea componenţa redacţiei, erau introduse noi formate, apăreau Internetul şi telefonia mobilă " dar "oamenii de la BBC" erau orientaţi de aceleaşi teme majore ale societăţii româneşti. Au avut o coerenţă editorială imună la efemerele farmece social-politice ale zilei/lunii/anului/mandatului, alimentată direct la problemele de fond ale ţării. O coerenţă care nu se preda la intrarea în apartamentul-redacţie, şi nici nu se scria pe tabla cu subiecte. Dar era prezentă în fiecare ştire, relatare sau interviu. Şi a venit momentul august 2008 cînd s-a produs surpriza aşteptată. Britanicii au sistat fondurile. Redacţia s-a dezmembrat, redactorii şi-au împachetat lucrurile şi au plecat. Au ajuns care pe unde.

În plin baroc al cutumelor editoriale. Aici nu li se permite să întrebe autorităţile pentru că este considerat politicos ca acestea să fie lăsate să reacţi