Sambata, 28 martie, a fost dezvelit pe strada Mantuleasa din Bucuresti, in fata bisericii cu acelasi nume, un bust al lui Mircea Eliade, ultima opera a sculptorului Vasile Gorduz. Lume multa, forte de ordine, artisti si oficialitati, fete bisericesti, critici de arta, ziaristi si rude (a participat la festivitate, rostind un discurs, profesorul si eseistul Sorin Alexandrescu, nepotul marelui scriitor), reuniti pentru un dublu omagiu. Pe-o parte indreptat spre cel portretizat, pe de alta – spre cel care i-a plamadit chipul si care ne-a parasit in luna decembrie a anului trecut.

Daca scriitorul a avut acum prilejul sa-si intalneasca simbolic opera (strada Mantuleasa este una dintre marile obsesii bucurestene ale prozei lui Mircea Eliade), sculptorul, in schimb, in chiar aceste zile, este despartit, postum, de creatiile sale: Uniunea Artistilor Plastici a hotarat ca atelierul lui Vasile Gorduz sa fie realocat, iar operele sale – o armata nelinistitoare de forme de piatra, bronz si ghips – mutate. Unde? Nu se stie. Hotararea administratorilor breslei artistice a cazut precum ciocanul la judecatorie: ascultand deci de litera unor reguli si regulamente, dar uitand ca, in materie de arta, trebuie interogate si alte instante. Mai volatile, mai stravezii, poate, dar avand o autoritate perena, insensibila la referendumuri si fluctuatii constitutionale. N-am aminti, dintre ele, decat bunul-simt si smerenia in fata capodoperelor spiritului.

Or sculpturile lui Vasile Gorduz, cele aflate in atelierul pe cale de evacuare, cele care inca n-au avut prilejul sa-si afle locul intr-o piata publica, in fata unui lacas religios (cum este cazul bustului lui Mircea Eliade) sau intr-o institutie muzeala, merita cu prisosinta sa fie tratate cu buna-cuviinta si cu un fior de smerenie. Vasile Gorduz, disparut in toamna anului trecut, la varsta de 77 de ani, a fo