Parcă mi-a mers! "- Astăzi unde te mai duci? Că ieri... Alaltăieri... - Nu mă duc nicăieri, stau aici, cu tine." La ora unu şi jumătate post meridian, telefon: unde mi-ai fost ? Acasă, unde să fiu ? M-aţi lăsat de izbelişte, şi Pucu şi tu. Eu credeam că... Ce să crezi ? Acuma îţi mai pot folosi la ceva ? Sigur că poţi, te aştept aici. Ia-o şi pe T! Asta nu pot, din cauză de insomnii. Arunc nişte ţoale pe mine, aşa, mai de gală, şi, până să plec, telefon. Şi pe tine te-a luat în şuturi ? Şi! Şi ce faci ? Mă duc, ce să fac ? Tu ? Eu nu pot, i-am spus că mă doare spatele. Fă-te bine, zic. Fircălesc un bilet: "M-a luat la trei păzeşte, am plecat val-vârtej." De fapt, nu plec până nu aflu că mi-am pierdut umbrela, aia groasă, rezistentă la vânt, de la Letzebuerg. Era bine de ştiut! Apuc o vechitură, de abia se mai ţine, şi, pe ploaie rece, mă duc. Într-adevăr, mă aştepta. Zic uite că am venit aşa, bolnav. De ce boală suferi ? De falsă modestie cronică. Şi e grav! Ieşim pe poartă şi nimerim în valul de maşini. Înaintăm greu. De ce nu staţi acasă, oameni buni ?, se oţăreşte el. Păi, zic, eu am încercat. În sfârşit ajungem, undeva într-o pădure, lângă o pajişte şi mai încolo lac. Lume şi ţară... Mă uit cu atenţie. Se putea fără mine ? Nu se putea! Barem, am fost de folos. Sau, aşa cred, că de văzut, până la plecare, nu l-am mai văzut. Pornim. Ce-a fost la prânz era nimic. Acuma să vezi, maşini! La pas! Ajung la după opt. Cum a fost ? Bine, cum să fie ? Lume multă ? Ai lipsit tu.
Era să uit! Dacă vrei să-i inviţi pe ăştia doi, trebuie să specifici că nu vine şi celălalt. Dimineaţa, preşedinte, după-masă, premier.
Într-un fragment de discuţie, vocea Monicăi Lovinescu spunea că noţiunea de intelectual se leagă şi de prezenţa în viaţa cetăţii. Dacă-i aşa, e încă un motiv să nu mă cred intelectual. E drept, m-am amestecat eu de câteva ori, dus de val. Teribil ce
