Cortina Teatrului Naţional din Caracal s-a ridicat după 22 de ani. Povestea scrisă cu mult timp în urmă se reia în acelaşi decor, pe aceeaşi scenă, dar cu alte nume mari ale teatrului de azi. Teatrul Naţional din Caracal, o bijuterie de clădire, îţi sare în ochi. Odată ajuns în centrul oraşului, nu ai cum să nu remarci imobilul. Tragedia, dar şi Comedia sunt însemnele care îţi atrag prima oară atenţia. Mai apoi, inscripţia din faţa clădirii: „Teatrv National". Fântâna din faţă vine să completeze frumuseţea exterioară. Rămâi fermecat de acea minune arhitecturală. Încerci uşile, pentru că ai vrea să descoperi ce se ascunde dincolo. Odată cu primul pas făcut intri în istorie. Faci un salt în timp. Deşi reconstruit, astăzi locul nu are cum să nu vină să-şi spună povestea de demult. A fost odată... „S-a pus piatra fundamentală a Teatrului Naţional din Caracal, menit a aduce propăşirea culturii oraşului", cu această frază, menţionată în actul de fundaţie la 14 iulie 1896, a început totul. Mai apoi, în 1901, în Dealul Potrosenilor, nu departe de centrul administrativ al oraşului şi în vecinătatea ruinelor Curţii Domneşti a lui Mihai Viteazul, se inaugura noul teatru. Acesta a fost conceput după planurile strălucitului arhitect austriac Franz Billek în stilul barocului târziu. Au impresionat atunci bogăţia ornamentelor: coloane angajate, capiteluri, balcoane, cupole. Totul, dispus asimetric, specific barocului, care dau privitorului sentimentul de trăire intensă şi deplină, dar şi de durabilitate. Privitorul acela s-a transformat în spectator. A intrat poate pe uşa Tragediei sau pe cea a Comediei şi a aplaudat frenetic. La început, ovaţiile au răsunat pentru Societatea dramatică din Craiova, care a deschis la acea vreme în mod solemn şi oficial Teatrul cel nou. Şi din nou aplauzele au umplut micuţa, dar cocheta sală când opera italiană a lui Massini a venit cu trupa sa de 80